Luceafărul Bălan, la a doua victorie în amicale

Luceafărul Bălan a susţinut miercuri după-amiaza al cincilea joc de verificare din această vară, întâlnind reprezentanta Ligii a IV-a Maramureş, Viitorul Ulmeni. Deşi au lipsit o mare parte dintre titulari, formaţia pregătită de Marius Paşca a reuşit să se impună cu scorul de 2 – 0 în faţa maramureşenilor. Printre absenţi s-au numărat Vlad Negrean, Andrei Teglaş, Flaviu Bărnuţiu, Maior Istvan, Cătălin Anghel şi Marius Rus, jucători care au activat în Liga a III-a şi la FC Zalău. Mihai Bode a deschis scorul pentru Bălan în minutul 64, iar Gabriel Ţiriac a stabilit scorul final opt minute mai târziu.
În primele patru partide de verificare, Luceafărul Bălan a înregistrat o victorie şi trei înfrângeri. În primul duel, Mihai Bode şi compania s-au impus cu 2 – 1 în faţa celor de la Rapid Jibou, pierzând apoi cu scorul de 0 – 2 amicalul cu CS Comuna Recea, formaţie din judeţul Maramureş, promovată în Liga a III-a în această vară. Echipa pregătită de Paşca a susţinut un joc de verificare şi împotriva celor de la FC Zalău, scorul final fiind 6 – 2 în favoarea zălăuanilor. Bălanul a susţinut săptămâna trecută un nou joc de verificare împotriva maramureşenilor de la Recea, pierzând şi al doilea duel cu scorul de 3 – 4.
„Din punct de vedere al rezultatelor, nu pot spune că sunt mulţumit, dar au fost anumiţi factori colaterali care au dus la aceste rezultate. Lipsa unor jucători de bază la fiecare meci şi-a spus cuvântul. Din păcate, situaţia financiară a clubului nu ne permite să avem jucători angajaţi, cum se întâmplă în cazul altor cluburi, iar în aceste condiţii, la fiecare meci am avut câte doi-trei fotbalişti care au lipsit din cauza serviciului. Meciurile de pe teren propriu le vom susţine sâmbăta şi sper că la ora disputării jocurilor să dispunem de tot lotul”, a afirmat Marius Paşca.
Seria meciurilor de verificare pentru formaţia din Bălan a continuat ieri după-amiază, când Luceafărul a susţinut un nou amical în compania celor de la Rapid Jibou.
Startul noului sezon al Ligii a III-a de fotbal este programat sâmbătă, 29 august, Luceafărul Bălan urmând să primească vizita echipei CSM Sighetu Marmaţiei.
Luceafărul Bălan: Alt Adam – Mihai Molnar, Răzvan Criste, Vlad Lazăr, Vlad Ţiriac, Gabriel Buda, Bogdan Ciaca, Alex Turcu, Cristian Nagy, Marius Haiduc şi Mihai Bode. Au mai evoluat: Marcel Petcu – Adrian Pop şi Antrei Bene. Antrenor: Marius Paşca

One Thought to “Luceafărul Bălan, la a doua victorie în amicale”

  1. Anonim

    scor corect 1-2. nimeni nu a fost la meci dintre toti ziaristii din salaj? unu singur zice de golul ulmeniului? unu singur zice, dar si ala zice prost. golul nu a fost anulat. a fost semnalizare de la margine, dar jocul s-a reluat de la centrul terenului, deci, in consecinta, centralul a validat golul.

Leave a Comment