Luceafărul Bălan a rezistat 65 de minute la Dej

Luceafărul Bălan a rezistat 65 de minute la Dej

Luceafărul Bălan a pierdut cu scorul de 0 – 3 meciul susţinut sâmbătă, pe terenul formaţiei Unirea Dej, ultimul în deplasare din turul acestui sezon. Gazdele au marcat toate cele trei goluri în ultimele 25 de minute ale meciului, după ce prima repriză a fost una destul de echilibrată, în care şi Bălanul şi-a trecut în cont câteva ocazii la poarta lui Szekely Lorand.
Cea mai mare ocazie a Bălanului a avut loc în minutul 40, când şutul trimis de Darius Colciar din marginea careului a trecut milimetric pe lângă vinclul porţii adverse.
Scorul a fost deschis în minutul 65, prin Florin Alexandru, care l-a învins pe portarul Petcu cu un şut din interiorul careului. Şase minute mai târziu, Dejul şi-a majorat avantajul. Gazdele au beneficiat de o lovitură de la colţul terenului, iar Kovacs Szabolcs a reluat cu capul în plasă mingea trimisă în careu de Cătălin Itu. Scorul final a fost stabilit din lovitură de pedeapsă, în minutul 80, de Florin Alexandru, cel care a marcat şi primul gol.
În urma eşecului de la Dej, Luceafărul Bălan rămâne pe ultimul loc, urmând ca în etapa viitoare, ultima a turului, să primească vizita celor de la Luceafărul Oradea.
Luceafărul Bălan: Marcel Petcu – Vlad Lazăr, Gabriel Buda, Mihai Molnar, Nagy Ciprian, Alex Turcu, Bogdan Ceaca, Raul Brînduşe, Darius Colciar (min. 81, Cătălin Odenie), Flaviu Porumb şi Marius Haiduc. Antrenori: Călin Pop (principal) şi Emil Ionaş (secund)

Leave a Comment