Lot restrâns la reunirea echipei FC Zalău

Chiar dacă nu a fost clarificată situaţia din punct de vedere financiar, nefiind încă semnat proiectul de finanţare prin care FC Zalău va beneficia şi în sezonul viitor de susţinere din partea autorităţilor locale, echipa zălăuană s-a reunit miercuri sub comanda unui nou antrenor. Clujeanul Constantin Olariu va fi antrenorul principal, iar secund va rămâne Cristian Oros.
La reunirea echipei au fost prezenţi puţini jucători din vechea gardă, pe lângă aceştia aflându-se şi câţiva juniori. Nigerienii Benjamin Kuku şi Ibrahim Jamilu s-au prezentat miercuri la Stadionul Municipal, însă cei doi poartă tratative şi cu alte echipe în această perioadă. Sub contract cu FC Zalău se mai află Raul Stanciu, Daniel Supuran şi Viorel Ionaşcu, jucători prezenţi la reunirea echipei. La prima întâlnire au mai participat Vasile Pop şi Andrei Ceaca, jucători transferaţi la începutul returului de la Arieşul Turda. „Sunt prezenţi la reunire numai jucătorii care se mai află sub contract cu FC Zalău, plus juniori de la grupele clubului nostru. Mâine va reveni de la Braşov şi portarul Cristian Man. Contractul său a expirat, dar vom purta negocieri pentru a continua colaborarea. Vom discuţa şi cu Pop şi Ceaca, iar în zilele următoare vom stabili dacă rămân sau nu la echipă şi pentru noul sezon. Suntem în tratative cu mai mulţi jucători din afara judeţului, dar nu pot să vă spun deocamdată niciun nume. Avem un antrenor nou, care cred că se va acomoda la echipă şi cu care sper că vom reuşi să obţinem ceea ce ne propunem în următorii doi ani. I-am explicat că dorim să facem o echipă tânără în acest an competiţional, cu care să încercăm să promovăm peste două sezoane”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
Jucătorii şi-au cunoscut miercuri noul antrenor, iar prima şedinţă de pregătire este programată joi dimineaţa. Programul de pregătire al echipei va fi stabilit în această săptămână, tot atunci, conducerea urmând să stabilească locul de desfăşurare al cantonamentului.

Leave a Comment