„Locul patru, pe care-l ocupăm la finalul anului, ne onorează”

Cu patru victorii, o remiză şi trei înfrângeri, HC Zalău încheie anul pe poziţia a IV-a în Liga Naţională de handbal feminin. Cu încă o victorie, care s-ar fi putut obţine pe teren propriu în faţa echipei HCM Baia Mare, formaţia manageriată de Gheorghe Tadici ar fi încheiat anul 2012 pe podium, la un punct în spatele formaţiei maramureşene şi la trei de liderul Oltchim. „Pot spune că am încheiat cu bine anul, întrucât am terminat pe locu patru, un loc de cupă europeană, ceea ce nu poate decât să ne onoreze. În mod cert era loc de mai bine. Dacă am fi câştigat şi meciul de acasă cu HCM Baia Mare, lucrurile erau perfecte. Am remontat însă acel eşec, aducând puncte de la Roman şi de la Craiova, echipe cu efective grele şi cu buget foarte bun. Cunoscând şi situaţia celorlalte cluburi, în primul rând cea financiară, eu mă declar mulţumit de ce am realizat în prima parte a sezonului. Lumea vorbeşte de un anumit buget pe care ni-l acordă Consiliul Judeţean, dar trebuie să se ştie că mai mult de jumătate se duce pe diverse taxe şi impozite. La încheierea acestui an am obţinut rezultate notabile, cu o calificare în optimile Cupei EHF, ceea ce nu e puţin lucru, pentru că am mai rămas doar noi şi Oltchimul în cupele europene”, a afirmat Gheorghe Tadici.

Obiectivul – o clasare pe unul din primele şase locuri

Medaliată cu bronz la finalul sezonului trecut, HC Zalău are stabilit ca obiectiv pentru actualul sezon o clasare pe unul dintre primele şase locuri ale campionatului. Decizia de a stabili un obiectiv mai „leger” decât în sezonul precent este cauzată de plecările din această a unor jucătoare cu experienţă precum portarul Mirela Nichita şi jucătoarele de câmp Nicolea Molfea şi Mariana Cristoaica, plus pierderea pivotului Georgiana Ciuciulete, care urmează să devin mămică. „Obiectivul pentru acest an competiţional este o clasare pe unul din primele şase locuri, pe care, dacă ni l-am îndeplini, am fi mulţumiţi. Scopul nostru este să reuşim să îmbinăm experienţa unor jucătoare precum Beşe sau Ana Şomoi cu dorinţa jucătoarelor tinere. Am pierdut câteva posturi importante la finalul sezonului trecut care nu sunt încă bine acoperite. Ne-am îndeplinit şi al doilea obiectiv, de a promova jucătoare tinere, ceea ce la Zalău se face de foarte mulţi ani. Am promovat doi portari (Mihaela Mureşan şi Adina Mureşan, n.r.). A crescut în joc Crina Pintea, astfel încât a ajuns, pe bună dreptate, să fie promovată în echipa naţională, dar au progresat şi jucătoare precum Varga, Ciobanu, Bădiţă, Pop sau Rob. Trebuie ţinut cont şi de faptul că avem o echipă cu identitate sută la sută românească, având în vedere că şi Gabriela Szucs are cetăţenie română. Sper să obţinem rezultate bune şi următorul an şi să reuşim să facem spectacol la fiecare meci, pentru ca lumea să fie mulţumită. Sper ca cel târziu din luna ianuarie să i se permită şi echipei de handbal să se antreneze în Sala Sporturilor nu atât ca formă de pregătire, cât pentru confortul spectatorilor”, a declarat managerul grupării zălăuane, care a ţinut să mulţumeasă tuturor celor care au contribuit la bunul mers al echipei. „Ţin să mulţumesc la final de an suporterilor care au fost alături de echipă şi Consiliului Judeţean Sălaj, care ne-a sprijint în proporţie de 96 la sută. S-au implicat şi autorităţile locale, chiar dacă la noi mai puţin şi la volei mai mult. Doresc să mulţumesc Consiliului Director, care a găsit cele mai bune soluţii pentru a se continua tradiţia în handbal şi a se face performanţă pentru oraş şi judeţ, dar şi sponsorilor care au fost lângă echipă. Nu în ultimul rând, mulţumesc unei părţi a presei locale, respectiv ziarelor Magazin Sălăjean şi Sălăjeanul, care a prezentat obiectiv situaţia echipei, manifestând în acest sens respect faţă de cititori şi de iubitorii sportului din Sălaj”.

„Cât voi fi eu plecat la lotul naţional, de pregătirea echipei se va ocupa soţia mea şi Valeria Beşe”

Echipa naţională de handbal a României s-a reunit marţi, la Băile Felix, sub comanda antrenorilor Gheorghe Tadici şi secundul Florin Pera. Managerul zălăuan va reveni la echipa de club după încheierea Campionatului European de handbal (4 – 16 decembrie, Serbia), timp în care de pregătirea formaţiei HC Zalău se vor ocupa Elena Tadici şi Valeria Beşe. „Valeria Beşe era o variantă pentru Campionatul European, dar am convenit împreună cu ea să rămână la echipa de club unde mă va înlocui împreună cu soţia mea (Elena Tadici, n.r.) în perioada cât voi fi plecat la lotul naţional. Antrenamentele se vor desfăşura însă pe baza unui plan de pregătire întocmit de mine. Ele vor urmări să se apropie de intensitatea şi volumul specificat în acel plan pe care l-am alcătuit. În proporţie de 60 la sută va fi pregătire fizică. Antrenamentele se vor desfăşura la Stadionul Municipal şi pe Muntele Meseş, dar şi în sală, unde se va face şi forţă specifică”, ne-a dezvăluit tehnicianul zălăuan.
Rezultatele înregistrate de HC Zalău în prima parte a campionatului: HC Zalău – Oltchim Râmnicu Vâlcea 20 – 22, ASC Corona Braşov – HC Zalău 32 – 28, HC Zalău – CSM Ploieşti 24 – 14, HC Danubius Galaţi – HC Zalău 22 – 35, HC Zalău – HCM Baia Mare 24 – 30, HCM Roman – HC Zalău 22 – 22, HC Zalău – CSM Bucureşti 25 – 22, SCM Craiova – HC Zalău 16 – 20. Următorul meci este programat în 19 ianuarie, pe teren propriu, cu Universitatea Jolidon Cluj, iar ultima partidă din turul campionatului este programat în 30 ianuarie, pe terenul formaţiei HC Dunărea Brăila.
Clasament:
1. Oltchim Rm. Vâlcea 7 7 0 0 236 – 165 14p
2. HCM Baia Mare 8 6 0 2 232 – 209 12p
3. HC Dunărea Brăila 7 5 0 2 180 – 170 10p
4. HC Zalău 8 4 1 3 198 – 180 9p
5. ASC Corona Braşov 7 4 0 3 204 – 192 8p
6. „U” Jolidon Cluj 7 4 0 3 197 – 198 8p
7. HCM Roman 7 3 1 3 164 – 174 7p
8. CSM Bucureşti 8 3 0 5 214 – 214 6p
9. HC Danubius Galaţi 7 1 1 5 153 – 187 3p
10. SCM Craiova 8 1 1 6 170 – 211 3p
11. CSM Ploieşti 8 0 2 6 178 – 226 2p

One Thought to “„Locul patru, pe care-l ocupăm la finalul anului, ne onorează””

  1. Anonim

    locul 4 onoreaza si cele peste 20 de miliarde lei(vechi0 bagati in sacul si buzunarele acestei echipe si trepadusilor din preajma ?! EU ZIC CA NU, dimpotriva ar trebui un control serios sa se vada – si publice- pe ce au fost cheltuite asemenea sume de bani!!!

Leave a Comment