Libero-ul vicecampioanei, bun şi la tenis de câmp

Adrian Feher a câştigat „Cupa Winner” la tenis de câmp din cadrul Circuitului Tenis Partener

Multiplul campion al României la volei, Adrian Feher, mânuieşte bine şi racheta de tenis, iar acest lucru l-a demonstrat la finalul săptămânii trecute, în cadrul unui turneu desfăşurat în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca. Libero-ul echipei Volei Municipal Zalău a participat la „Cupa Winner”, un turneu de tenis de câmp din cadrul Circuitului Tenis Partener (tenis pentru toţi) destinat amatorilor. Competiţia s-a desfăşurat pe cinci nivele, de la nivelul patru până la nivelul şapte, în funcţie de gradul de dificultate, iar Adrian Feher a evoluat în turneul de nivelul şase. Au fost două categorii de nivelul şase, iar câte una de nivele patru, cinci şi şapte. Cei mai mulţi participanţi au fost la turneul la care s-a înscris şi voleibalistul zălăuan, alcătuindu-se un tablou de 32 de concurenţi. Au mai fost participanţi din Cluj, Bistriţa, Sibiu, Baia Mare şi Târgu Mureş. O parte dintre concurenţi au avut culoar liber în primul tur, însă nu a fost şi cazul voleibalistului Adrian Feher, care a fost nevoit să susţină cinci meciuri până la finalul competiţiei pentru a obţine primul loc. Chiar dacă adversarul din finală, Mircea Romanţan, a mai participat la astfel de turnee, iar pentru Feher a fost o premieră, voleibalistul zălăuan a demonstrat că mânuieşte la fel de bine şi racheta de tenis ca mingea de volei, impunându-se în două seturi, 6 – 4, 6 – 1.
„Tenisul de câmp l-am îndrăgit de când eram copil, este a doua mea dragoste în sport. Mi-am dorit de mult timp să am posibilitatea să joc tenis de câmp. Am profitat de faptul că există şi la Zalău o bază sportivă, iar în ultimul an am jucat cu aproape toţi practicanţii acestui sport din Zalău. A început să-mi placă tot mai mult şi am decis să particip la câteva turnee. Voi merge de câte ori am ocazia la turnee pentru amatori, fiindcă îmi place foarte mult acest sport”, ne-a declarat Adrian Feher.
Voleibalistul zălăuan nu este primul sportiv de performanţă care s-a înscris în Circuitul Tenis Partener din România. „Adrian Feher continuă tradiţia sportivilor de performanţă care participă la turneele din cadrul acestui circuit. Joacă foarte bine tenis de câmp, iar acest lucru s-a şi văzut la turneul de la Cluj. În anii anteriori, la turneele noastre au mai participat fostul baschetbalist, Branko Cuic şi fotbaliştii Vasile Maftei şi Florin Costea”, a precizat Lucian Boldor, directorul de turneu.
Adrian Feher a participat în această lună şi la „Cupa Cetăţii”, turneu organizat cu ocazia „Zilelor Zalăului”, voleibalistul zălăuan clasându-se pe locul trei la categoria plus 35 de ani.

Leave a Comment