La Şimleu Silvaniei, Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar

Joi, 9 aprilie 2015, în oraşul Şimleu Silvaniei, s-a desfăşurat faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS), la volei fete, categoria învăţământ liceal şi profesional. Competiţia a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – Direcţia Management Preuniversitar, prin Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, Primăria, Consiliul Local şi C.N. „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei.
Întrecerile s-au desfăşurat în Sala „Măgura”, cu participarea echipelor campioane ale judeţelor: Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. A lipsit reprezentativa judeţului Bistriţa-Năsăud.
Deschiderea oficială a fost făcută de prof. Mirel Seişanu – inspector de specialitate, cel care a prezentat şi programul de desfăşurare a meciurilor. În alocuţiunea sa, ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului Şimleu Silvaniei, a spus, printre altele: „Vă urez bun venit în oraşul Şimleu Silvaniei şi, desigur, succes fiecărei echipe în această competiţie, în care voleiul, acest frumos şi spectacular joc sportiv, are o mare tradiţie în oraşul nostru. De asemenea, sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă speranţă, sănătate şi linişte. Vă doresc să simţiţi cu adevărat bucuria acestor zile, să îi aveţi aproape pe cei dragi dumneavoastră şi să ptimiţi Lumina pe care o aduce cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Să fim, cu toţii, sănătoşi şi să spunem: Hristos a Înviat !”.
Au fost şase meciuri, desfăşurate în sistem „fiecare cu fiecare – cel mai bun din trei seturi”, arbitrate de: Sorina Petruşan şi Mihai Bujor (ambii din Zalău), iar arbitru scorer a fost prof. Alexandru Ghiran (C.T. „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei) – membru al Comisiei de Organizare.
Iată rezultatele, în ordinea desfăşurării partidelor:
1. CN „Avram Iancu” Ştei – CE „Nicolae Titulescu” Baia Mare = 2 – 0 ( 8, 13 );
2. CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei – „Liceul cu Program Sportiv” Satu Mare = 0 – 2 (-1, – 4 );
3. CE „Nicolae Titulescu” Baia Mare – „Liceul cu Program Sportiv” Satu Mare = 0 – 2 ( – 6, -3 );
4. CN „Avram Iancu” Ştei – CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei = 2 – 0 ( 3, 6 );
5. „Liceul cu Program Sportiv” Satu Mare – CN „Avram Iancu” Ştei = 2 – 0 ( 11, 9 ):
6. CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei – CE „Nicolae Titulescu” Baia Mare = 0 – 2 ( -13, – 20 ).
Astfel, iată clasamentul: 1. „Liceul cu Program Sportiv” Satu Mare ( Natalia Preda, Adamcsik Henrietta, Daniela Dobre, Beata Maxim, Alexandra Molnar, Adriana-Maria Matei şi Alexandra Mişca; antrenori: prof. Ovidiu Groza şi prof. Adrian Pricop); 2. CN „Avram Iancu” Ştei (antrenor, prof. Răzvan Fărcanea); 3. CE „Nicolae Titulescu” Baia Mare ( antrenoare, prof. Mihaela Petrovan); 4. CN „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei ( antrenor, prof. Raul Sârbe).
Eleva Natalia Preda – căpitan de echipă al formaţiei din Satu Mare (clasa a X-a), a declarat: „A fost un turneu frumos, în care echipele şi-au dat toată silinţa pentru a câştiga. Mă bucur că am avut ocazia să joc aici şi să vizitez, pentru prima oară, oraşul Şimleu Silvaniei. Eu şi echipa mea, vom face tot ce ne stă în putere să aducem un rezultat cât mai bun de la turneul final”.
Şi de data aceasta, competiţia a „demonstrat” că este necesar să se revină la formula anterioară a modului de desfăşurare a ONSS, cea în care sportivii şi echipele să concureze în categorii separate: legitimaţi (la cluburi şi asociaţii sportive) şi nelegitimaţi (amatori). Motive sunt multe şi destul de concludente. Spre exemplu, echipa din Satu Mare a fost formată din patru divizionare A1, două din lotul de junioare I şi două din lotul de cadete !! Aşa că, aşteptăm schimbarea…

Prof. Marin ŞTEFAN,
Publicist, Şimleu Silvaniei

One Thought to “La Şimleu Silvaniei, Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar”

  1. […] Joi, 9 aprilie 2015, în oraşul Şimleu Silvaniei, s-a desfăşurat faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS), la volei fete, categoria învăţământ liceal şi profesional. Competiţia a fost organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice – Direcţia Management Preuniversitar, prin Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, Primăria, Consiliul Local şi C.N. „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei. Întrecerile s-au desfăşurat în Sala „Măgura”, cu participarea echipelor campioane ale judeţelor: Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. A lipsit reprezentativa judeţului Bistriţa-Năsăud. Deschiderea oficială a fost făcută de prof. Mirel Seişanu – inspector de specialitate, cel care a prezentat şi programul de desfăşurare a …read more […]

Leave a Comment