Karateka sălăjeni, pe podium la Marghita

O delegaţie sălăjeană alcătuită din 23 de sportivi provenind de la CS Dani-San Zalău, Cercul de Karate al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei şi CS Omega Şimleu Sileu Silvaniei (au fost prezente şi secţiile din Jibou şi Crasna) au participat la finalul săptămânii trecute la ediţia din acest an a „Cupei Good Dragon” de la Marghita. Au mai fost prezenţi sportivi din judeţele limitrofe, dar cea mai numeroasă delegaţie a fost cea sălăjeană. Dintre sportivii care au reprezentat judeţul nostru, cele mai bune rezultate au fost obţinute de Ileana Chişbora şi Paula Radu, ambele clasându-se pe locul întâi în proba de kata. Tot pe prima poziţie, dar în proba de kumite, s-au clasat Maia Pop, Daria Făgăraşi, Paula Radu, Mihai Chiş, Andrei Chiş, Marius Ilinca şi Cătălin Coste.
În săptămâna premergătoare acestui concurs a avut loc şi un stagiu de pregătire desfăşurat în incinta Ştrandului Termal din Marghita, la care au fost prezenţi 50 de sportivi, antrenori şi instructori din Maramureş, Bihor, Sălaj şi Covasna. Aceştia au efectuat zilnic antrenamente în aer liber, intercalate cu şedinţe de recuperare.
Vineri au avut loc şi examene pentru obţinerea gradului „1 kyu” (centura maro), iar participanţii au trecut testul cu „brio”, în ciuda faptului că membrii comisiei de examinare au fost destul de exigenţi.
„A fost o acţiune reuşită din toate punctele de vedere, iar vremea bună ne-a dat posibilitatea să facem tot ceea ce ne-am propus în acest stagiu de pregătire. Pentru că a fost ultima acţiune din acest sezon competiţional, vreau să le urez tuturor sportivilor noştri o vacanţă plăcută. Majoritatea rezultatelor obţinute de ei la competiţiile la care au participat au fost bune, astfel că pot avea parte de o vacanţă binemeritată”, a afirmat Gheorghe Pop, preşedintele clubului CS Omega Şimleu Silvaniei.

Leave a Comment