Inca un pas pana in optimile Challenge Cup

Inca un pas pana in optimile Challenge CupAzi, ora 17, Sala Sporturilor din Zalau

CS Remat Zalau – PNV Waasland Kruibeke

Echipa masculina de volei, Remat Zalau este la un pas de optimile Cupei Challenge, iar pentru acest lucru are nevoie sa castige doar doua seturi in duelul din aceasta dupa-amiaza, in fata belgienilor de la PNV Waasland Kruibeke.

Dupa ce s-au impus cu scorul de 3 – 1, in mansa tur, desfasurata miercurea trecuta, voleibalistii pregatiti de Michael Warm si Aurel Vlaicu se pot califica in urmatorul act al competitiei chiar si in cazul unei infrangeri cu scorul de 3 – 2.

Gruparea de la poalele Mesesului nu pune insa in calcul decat varianta victoriei, mai ales ca este vorba si de un debut in fata propriilor suporteri a antrenorului neamt, Michael Warm.

Partida va fi oficiata de grecul Michelinakis Stamatios si cipriotul Sophocleous Yannakis, in timp ce observator va fi romanul Constantin Ispas. In cazul unei calificari, zalauanii vor intalni, foarte probabil, in optimi, olandezii de la Langhenkel Orion Doetinchem, care au dispus in mansa tur, in deplasare, cu scorul de 3 – 2 de cehii de la Dukla Liberec.

Sambata, Remat va evolua si in campionatul national, urmand sa primeasca vizita celor de la Universitatea Cluj, intr-un meci contand pentru etapa a doua din returul Diviziei A1.

Leave a Comment