HC Zalău şi-a aflat adversara din Cupa EHF

Formaţia condusă de managerul Gheorghe Tadici va întâlni, în turul trei al Cupei EHF, formaţia cehă, DHK Banik Most, câştigătoarea Cupei Challenge din sezonul trecut

Calificată pentru a patra oară consecutiv în cupele europene, HC Zalău va evolua în acest sezon direct în turul trei al Cupei EHF. Echipa antrenată de Gheorghe Tadici va întâlni în această fază formaţia cehă, DHK Banik Most, care le-a eliminat în turul doi pe norvegiencele de la HK Levanger.
Turul dintre DHK Banik Most şi HK Levanger a avut loc în 5 octombrie, în Cehia, gazdele câştigând cu scorul de 27 – 22. Returul s-a disputat duminică, în Norvegia, învingătoare fiind tot echipa cehă, care s-a impus cu scorul de 21 – 17.
„Este surprinzătoare, oarecum, calificarea echipei Banik Most, însă, handbalul ceh a progresat destul de mult în ultimii ani. S-a văzut la Campionatul European de anul trecut că Cehia este o echipă incomodă, cu care ne vom duela în acest an, la Campionatul Mondial din Serbia. Diferenţa la nivel de echipe naţionale nu mai este atât de mare între România şi Cehia. Şi Levanger este o echipă bună, dar care are în componenţă multe jucătoare tinere, în timp ce la formaţia cehă evoluează jucătoare cu mai mare experienţă. Din punct de vedere financiar este un adversar benefic, fiindcă nu vor fi costuri foarte mari. Le vom propune să jucăm ambele meciuri la Zalău, dar nu cred că vor accepta”, ne-a precizat managerul Gheorghe Tadici.
DHK Banik Most a câştigat Cupa Challenge în sezonul trecut, după ce a eliminat, în finală, formaţia croată, ZRK Samobor.
Partida tur dintre HC Zalău şi DHK Banik Most este programată sâmbătă, 9 noiembrie, la Zalău, iar returul, o săptămână mai târziu, în Cehia.

Alte articole

Leave a Comment