HC Zalău, înfrângere „cu cântec” pe teren propriu în fața Cisnădiei

Handbal Club Zalău și Măgura Cisnădie s-au întâlnit joi seara, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”, într-un meci restanță din ultima etapă a turului. A fost o partidă presărată cu de toate, iar la final, tensiunea a atins cote maxime, după o decizie controversată a arbitrilor, în urma căreia Zalăul a pierdut meciul la o diferență de un gol, 23 – 24.

Măgura Cisnădie, o echipă ce evoluează și în grupele Cupei EHF, a venit să-și vândă scump pielea la Zalău, în timp ce echipa lui Tadici, chiar și fără antrenorul zălăuan pe bancă, spera într-un rezultat pozitiv, care să o mențină în prima parte a clasamentului.

Partida a fost una de “care pe care” încă din primul minut. Zalăul a condus în debut, oaspetele s-au desprins apoi la  4 – 2, dar echipa lui Tadici a revenit și a preluat din nou conducerea. La pauză, însă, s-a intrat cu 13 – 13, deși Zalăul a avut 13 – 10 cu trei minute înainte de finalul primei părți. Andreea Mărginean a fost sancționată cu eliminare de două minute, iar Zalăul nu a mai rezistat în inferioritate numerică.

La reluare, formația de sub Meseș s-a desprins la trei goluri, 17 – 14, Berbece, Lazea pe contraatac și Mihart fiind marcatoarele ultimelor trei goluri pentru HC Zalău. Momentul „cheie” al meciului a fost la 18 – 16 pentru echipa lui Tadici. Zalăul a ratat o nouă desprindere la trei goluri, după aruncarea de la 7 metri ratată de Mihart, iar Cisnădie a profitat din plin de acest lucru. Măgura a egalat la 18, apoi a preluat conducerea, desprinzându-se la 23 – 20 și 24 – 21. Paula Teodorescu a “închis” și în acest meci poarta Zalăului în multe momente, unele de “unu la unu”, dar atacul nu a funcționat prea bine, iar până la final, Zalăul a mai înscris de doar două ori. Finalul a fost unul “cu cântec”. Când mai erau șase secunde din timpul regulamentar, mingea era în brațele portarului Paula Teodorescu, aflată aproape de jumătatea terenului, iar în momentul pasei, aceasta a fost faultată dur de Ianași, care a primit eliminare de două minute. Toată sala a explodat, ridicându-se în picioare și solicitând aruncare de la șapte metri, chiar și o parte dintre cei prezenți la oficială, de unde a privit meciul și antrenorul Tadici, însă, după o serie de discuții cu observatorul jocului, arbitrii au dictat aruncare din jumătatea Zalăului, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a oaspetelor.

2 Thoughts to “HC Zalău, înfrângere „cu cântec” pe teren propriu în fața Cisnădiei”

  1. […] Handbal Club Zalău și Măgura Cisnădie s-au întâlnit joi seara, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”, într-un meci restanță din ultima etapă a turului. A fost o partidă presărată cu de toate, iar la final, tensiunea a atins cote maxime, după o decizie controversată a arbitrilor, în urma căreia Zalăul a pierdut meciul la o diferență de un gol, 23 – 24. Măgura Cisnădie, o echipă ce evoluează și în grupele Cupei EHF, a venit să-și vândă scump pielea la Zalău, în timp ce echipa lui Tadici,  » Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    Hoție adevărată ! Arbitri șpăgari pînă în măduva oaselor ! Merită clar excluși din arbitraj !

Leave a Comment