Handbalistele zălăuane au şansa revenirii pe podium

Luni, ora 19, Sala Sporturilor
HC Zalău – ASC Corona Braşov

Handbal Club Zalău poate obţine luni seara a doua victorie consecutivă din returul campionatului, un succes care le-ar readuce pe podium pe jucătoarele antrenate de Gheorghe Tadici. Formaţia zălăuană va primi vizita echipei Corona Braşov, o formaţie care, în ciuda faptului că ocupă doar locul şase în Liga Naţională, şi-a propus ca obiectiv clasarea pe un loc de cupă europeană.
„Urmează un meci dificil, cu o echipă care are obiectiv de cupe europene. Va veni şi Vâlcea, care are acelaşi obiectiv. Dacă vom reuşi să câştigăm următoarele jocuri, cred că putem obţine o clasare onorabilă la finalul sezonului. Nu ştim încă cu exactitate dacă ne vom înscrie sau nu în cupele europene, dar vrem să arătăm ca o echipă cu pretenţii în Liga Naţională, să ne clasăm cât mai bine între locurile 2 – 12, fiindcă locul 1 nu poate fi pus în calcul. Acolo vorbim despre o multinaţională, care nu ştiu cât beneficiu aduce echipe naţionale şi handbalului din România”, a declarat Gheorghe Tadici.
HC Zalău vine după cel mai clar succes al sezonului, 35 – 17 înregistrat împotriva celor de la Danubius Galaţi. Şi braşovencele vin după un succes înregistrat tot pe teren propriu, 25 – 21 în faţa echipei HCM Râmnicu Vâlcea.
Partida dintre HC Zalău şi corona Braşov este programată luni, la ora 19, în Sala Sporturilor. Meciul va fi oficiat de cuplul de arbitri format din bucureşteanul Marius Ghiorghişor şi buzoianul Marian State, în timp ce observator din partea Federaţiei Române de Handbal a fost delegat Ioan Furnea, din Mureş.
Preţul unui bilet este de 8 lei, include program de meci, pliant şi semn de carte. Biletele vor fi puse în vânzare luni, între orele 12 – 14 şi 17 – 19, la casieria Sălii Sporturilor.
În cadrul etapei a 17-a au mai fost programate partidele: Măgura Cisnădie – HCM Râmnicu Vâlcea, Danubius Galaţi – CSM Roman şi Unirea Slobozia – Universitatea Cluj. CSM Bistriţa şi SCM Craiova stau, iar partida dintre CSM Bucureşti şi HC Dunărea Brăila s-a disputat în devans, încheindu-se cu scorul de 33 – 21.
Clasament:
1. CSM Bucureşti 15 14 0 1 451 – 314 42p
2. HC Dunărea Brăila 14 10 1 3 365 – 348 31p
3. SCM Craiova 14 8 2 4 373 – 342 26p
4. HC Zalău 13 8 1 4 322 – 307 25p
5. CSM Roman 13 6 3 4 327 – 306 21p
6. ASC Corona Braşov 13 6 1 6 334 – 343 19p
7. HCM Râmnicu Vâlcea 13 6 1 6 308 – 324 19p
8. „U” Cluj 14 4 3 7 355 – 347 15p
9. CSM Bistriţa 14 5 0 9 368 – 399 15p
10. Măgura Căsnădie 13 2 8 295 – 338 11p
11. Danubius Galaţi 14 3 0 11 277 – 349 8p*
12. Unirea Slobozia 14 1 2 11 342 – 400 5p
*Echipă penalizată cu 1 punct pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare

One Thought to “Handbalistele zălăuane au şansa revenirii pe podium”

  1. La orele 20.45 HCZ va fi pe locul trei in urma unei victorii clare la peste 5 goluri diferenta ! Forza HCZalau !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment