Handbalista zălăuană Alina Czeczi părăseşte Măgura Cisnădie după numai zece etape

Ajunsă în această vară la Măgura Cisnădie, handbalista zălăuană Alina Czeczi a revenit săptămâna trecută în Sala Sporturilor din Zalău, dar în calitate de adversar. Zalăul lui Tadici avea să susţină ultimul joc oficial din acest an, tocmai în faţa celor de la Cisnădie. spectatorii prezenţi la meci sperau să o vadă în terem măcar pentru câteva minute şi pe extrema Alina Czeczi, cea care a cunoscut tainele handbalului la CSS şi HC Zalău, despărţinud-se în 2013 de clubul zălăuan. Surpriză, însă, deoarece handbalista a privit de pe bancă tot meciul, chiar dacă extremele din teren nu s-au ridicat la pretenţiile antrenorului Weber.
Motivul se pare că era unul cât se poate de serios, fiindcă Alina Czeczi, dar şi alte câteva colege ar fi fost acuzate de conducerea clubului că nu şi-au apărat corect şansele în meciul din etapa a X-a, când Cisnădie a cedat la limită, scor 19 – 20 duelul de pe teren propriu cu Danubius Galaţi.
Spiritele au rămas la fel de încinse şi după jocul de la Zalău, astfel că Alina Czeczi şi-a reziliat contractul cu clubul din Cisnădie în această săptămână. În aceeaşi situaţie se află şi jucătoarele Alina Horjea şi Cătălina Cioaric, alte două componente de bază ale clubului din Cisnădie.
În 2013, Alina Czeczi s-a transferat la HC Dunărea Brăila, formaţie pentru care a evoluat până în această vară.
Handbalista zălăuană nu a dorit să facă niciun fel de comentariu despre acest subiect.

Alte articole

2 Thoughts to “Handbalista zălăuană Alina Czeczi părăseşte Măgura Cisnădie după numai zece etape”

  1. Sim G

    Asa este . isi merita soarta orice sportiv care VINDE tricoul care-l poarta pe ea . Czezi a mai avut asemenea practici si la Braila de unde a plecat in vara tot pe usa din dos,dar nu a invatat nimic . Acum sa mearga la Galati ca tot a invatat sa …”pescuiasca” in Dunare si nu numai …Ce a cautat aia a gasit , hoata !

  2. Alfaman

    La ce sot are nu-i de mirare ca A.Czeczi a luat-o pe aratura.

Leave a Comment