Gheorghe Tadici, ca şi plecat de la echipa naţională: „Vreau să mă retrag de la echipa naţională”

Cu toate că are contract cu Federaţia Română de Handbal până în 2016, iar principalul obiectiv este calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Rio de Janeiro, Gheorghe Tadici este decis să renunţe la postul de selecţioner, deranjat fiind de reacţiile de după Campionatul European din luna decembrie. România a terminat turneul final pe locurile 7 – 9, însă a fost foarte aproape de o calificare în semifinale, ceea ce ar fi însemnat cel puţin un loc patru. „Tricolorelor” le-au lipsit trei secunde pentru o victorie cu Danemarca sau un gol în faţa Ungariei, situaţie în care vorbeam acum de o performanţă a echipei naţionale. România a terminat la mijlocul clasamentului, iar contestatarii selecţionerului, nu puţini la număr, „au ieşit la suprafaţă” după doar câteva zile de la terminarea Campionatului European. Serbia, vicecampioana mondială en-titre, a terminat pe penultimul loc la Campionatul European de anul trecut, dar nu au fost atâtea reacţii negative din partea specialiştilor, la fel cum s-a întâmplat în România. Rusia, o altă forţă din handbalul feminin mondial, s-a clasat pe locul 14 din 16 echipe, dar nimeni nu vorbeşte despre schimbarea lui Evgeny Trefilov.
Şedinţa Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal este programată sâmbătă, iar în cadrul acesteia se va discuta despre parcursul „tricolorelor” la Campionatul European şi despre viitorul selecţionerului Gheorghe Tadici pe banca echipei naţionale.
Antrenorul zălăuan pare, însă, decis să renunţe la echipa naţională, anunţându-şi colaboratorii încă de după meciul cu Spania, pe care România l-a câştigat cu 22 – 19. Tadici îşi menţine poziţia, chiar dacă au trecut mai bine de două săptămâni de la Campionatul European. „S-a vorbit mult despre acest Campionat European, dar aş vrea să spun că a fost unul dintre cele mai bune turnee finale din ultimii opt ani, chiar dacă în 2010 s-a luat o medalie, tot aşa, printr-un joc al rezultatelor şi prin multă şansă, pe care noi nu am avut-o de această dată. Am avut o grupă grea, cu Danemarca şi Norvegia, care au avut obiectiv o clasare în primele patru. Cu Ucraina am câştigat la un gol, dar am controlat meciul în întregime. După cum se ştie, am avut neşansă în meciul cu Danemarca şi cu Ungaria. Pe lângă celelalte indisponibilităţi, în meciul cu Danemarca s-a accidentat şi Nechita. Sunt convins că am fi câştigat acel meci cu ea în teren. Să nu se uite că am luat zece goluri pe partea dreaptă între interul dreapta şi extremă. Chiper este o jucătoare cu bune intenţii dar, deocamdată nu poate mai mult. A trimis două şuturi mult pe lângă poartă, iar alte două, în portar, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în cazul Nechitei. Sunt anumite motive pentru care nu mai vreau să continui la echipa naţională şi să mă „storc” şi în perioada următoare cu organizarea şi cu pregătirea turneelor finale. Vom vedea ce se va întâmpla sâmbătă, dar în proporţie de 99 la sută mă voi retrage. Nu îmi doresc să mai continui şi vreau să mă retrag de la echipa naţională. Am anunţat jucătoarele despre intenţia mea înaintea meciului cu Spania de la Campionaul European, iar după, pe preşedintele Alexandru Dedu”, a declarat Gheorghe Tadici.
Iniţial, şedinţa Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a fost programată vineri, dar a fost amânată cu o zi din cauza meciului pe care HC Zalău îl susţine în faţa echipei CSM Bucureşti, în cadrul primei etape a returului.
În 2012, Gheorghe Tadici a preluat pentru a treia oară echipa naţională, semnând cu FRH un contract valabil pe o perioadă de patru ani, principalul obiectiv fiind calificarea la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro. Cu Tadici pe bancă, România a obţinut două calificări la Jocurile Olimpice, în 2000 şi în 2008, însă cel mai bun rezultat rămâne medalia de argint obţinută în 2005, la Campionatul Mondial din Rusia.

One Thought to “Gheorghe Tadici, ca şi plecat de la echipa naţională: „Vreau să mă retrag de la echipa naţională””

  1. Spectator

    omul are dreptate. Nu merita sa mai faci ceva bun in tara asta unde lenesi traiesc bine , iar cei ce muncesc sunt muscati de fund de toate nulitatile .. Adica anonimii… Felicitari pt tot Dle profesor ! La multi ani !

Leave a Comment