Gala Campionilor la karting – eveniment organizat în premieră la Şimleu Silvaniei

Rezultatele obţinute în ultimii doi ani de piloţii de karting din echipajul Sălajului au făcut posibilă organizarea, în premieră, la Şimleu Silvaniei a evenimentului intitulat „Gala Campionilor”. Organizată într-un cadru festiv, la Pensiunea „Castel In”, premierea celor mai buni piloţi de karting şcolar din ţară s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, 130 de participanţi, printre care piloţi, părinţii acestora, profesori, antrenori, mecanici dar şi oficialităţi locale.
Din cele 20 de echipaje înscrise în Campionatul Naţional de Karting Şcolar, zece au fost premiate la Gala Campionilor, cel mai mic pilot premiat având doar 4 ani.
Festivitatea a început cu premierea piloţilor clasaţi pe locurile 4 – 8, aceştia fiind răsplătiţi cu diplome şi medalii. Nu au fost uitaţi nici „oamenii din umbră” – mecanicii de echipaje, care au avut un rol important la obţinerea rezultatelor de către piloţi, premierea acestora constând în trofee şi diplome. Piloţii clasaţi pe locurile doi şi trei la fiecare categorie au primit cupe, diplome şi medalii. Arbitrii au avut un rol foarte important la fiecare etapă, doi dintre ei fiind din Sălaj, Maria Nagy şi Diana Todoran, al treilea fiind directorul Palatului Copiilor din Reşiţa, Sorin Savu. Premierea celor trei oficiali a constat în plachete şi diplome.
Campionii au fost lăsaţi la final, fiind organizată o premiere specială pentru ei. Începând cu pilotul campion de la cea mai mică categorie (bambini) până la pilotul campion la categoria 125 open, fiecare şi-au făcut pe rând apariţia în sală, în uralele celor prezenţi, primind din partea organizatorilor cupe, diplome, medalii, şepci, fanioane şi câte un tricou de campion. Premierea campionilor a fost făcută de oficialităţile locale prezente la Gală, deputatul Lucian Bode şi consilierii locali Dumitru Blaga, Dorinel Cherecheş şi Radu Lazăr.
Mihai Temian de la Clubul Copiilor Satu Mare a fost cel mai mic pilot campion, la clasa bambini. Clasa Pufo a fost câştigată în acest an de Alexis Dragoste, de la Clubul Copiilor Turda, în timp ce David Marina de la Clubul Copiilor Turda a devenit campionul clasei mini.
Zălăuanul Biro Peter a devenit campion naţional la clasa cadet, iar clasa mobra juniori a fost câştigată de pilotul de la Clubul Copiilor Marghita, Alexandru Târnovan.
Clasa mobra seniori a avut un campion special nu datorită dificultăţii clasei ci a efortului depus de pilot pentru a câştiga titlul de campion. În 2011, Silviu Rus de la Clubul Copiilor Marghita a avut un grav accident în timpul cursei, suferind o dublă fractură la picior. Evenimentul l-a ambiţionat şi mai tare, iar în acest an a devenit campionul clasei mobra, cu toate că doctorii i-au montat o tijă în piciorul accidentat.
Minovski Flavius, de la Palatul Copiilor Reşiţa a fost desemnat campionul clasei 100 cmc juniori, iar colegul său de echipaj, Iulian Rusu, a obţinut titlul naţional la clasa 100 cmc seniori.
Ultimele trei titlu le-au revenit piloţilor sălăjeni. Zălăuanul Adrian Todoran a câşzigat titlul de campion naţional la clasa open mobra, în timp ce Nagy Otto a devenit pentru a doua oară consecutiv dublu campion naţional la casele 125 cmc şi 125 open. Acesta l-a depăşit la ambele clase pe colegul său de echipaj, Biro Tamaş, care a devenit vicecampion atât la 125 cmc, cât şi la 125 open.
După premierea celor 10 piloţi a fost chemat în scenă pentru a fi premiat şi reprezentantul echipei campioane, Sorin Savu – Palatul Copiilor Reşiţa.
În clasamentul pe echipaje, Sălajul s-a clasat pe locul cinci, la patru puncte distanţă de podium.
Cei care s-au ocupat de organizarea evenimentului, Otto şi Maria Nagy, au ţinut să mulţumească în mod special Primăriei Şimleu Silvaniei pentru sprijinul acordat. Nu la fel se poate spune însă de Palatul Copiilor din Şimleu şi Clubul Copiilor din Zalău, a căror conduceri nu s-au implicat aproape deloc în susţinerea piloţilor sălăjeni.
După festivitatea de premiere, toţi copiii prezenţi în sală au primit câte un cadou de sărbători din partea Primăriei Şimleu Silvaniei.

4 Thoughts to “Gala Campionilor la karting – eveniment organizat în premieră la Şimleu Silvaniei”

  1. Ioan

    Marius, se scrie CASTLE INN.

  2. temian calin

    A fost o superba gala si ii felicit pe toti cei implicati. Felicitari si campionilor!

  3. vocea

    dar despre ospatul oferit de Bode a doua zi in acelasi castel ortacilor pdl-isti unde s-a baut pana s-au pisat pe ei si si-au plans amarul, platit cu mii de euro, in timp ce multe familii tremura de frig in case ,nu scrii nimic??????

  4. Vlad

    Super, super gala felicitari organizatorilor! Bravo piloti salajeni!!!!!!!!!!!

Leave a Comment