Fotbaliştii de la SCM Zalău, cu salariile şi primele blocate

SCM Zalău îşi diminuează tot mai mult şansele la promovarea în Liga a II-a, formaţia zălăuană fiind aproape să rateze chiar şi calificarea în play-off după eşecul din etapa trecută, suferit pe teren propriu, 1 – 2 cu Progresul Şomcuta Mare.
Conducerea a luat o serie de măsuri după înfrângerea din runda trecută, cea mai importantă fiind blocarea salariilor şi primelor de joc.
„Conducerea asigură condiţii foarte bune, peste nivelul Ligii a III-a, iar jucătorii oferă prea puţin în schimb. Am decis să blocăm primele de joc până când echipa va reveni pe unul dintre primele patru locuri. A fost amânată şi plata salariilor, tot până când echipa va reveni pe o poziţie de play-off. Nu ne dorim să creem o stare de nemulţumire în rândul jucătorilor, dar rezultatele din ultima perioadă, poziţia din clasament şi jocul prestat ne obligă să luăm unele măsuri”, a declarat managerul Marius Paşca, în cadrul unei conferinţe de presă.
Sâmbătă, SCM Zalău va susţine al treilea meci consecutiv pe teren propriu, urmând să întâlnească, începând cu ora 14, CSM Satu Mare.
După zece etape, echipa zălăuană se află pe locul cinci, cu 15 puncte, iar adversara de sâmbătă ocupă penultima poziţie, cu 5 puncte.
Tot în etapa de sâmbătă au mai fost programate partidele: CFR 2 Cluj – CA Oradea, Progresul Şomcuta Mare – Sportul Şimleu Silvaniei, Luceafărul Oradea – Minaur Baia Mare şi Someşul Dej – Lotus Băile Felix.

2 Thoughts to “Fotbaliştii de la SCM Zalău, cu salariile şi primele blocate”

  1. Anonim

    Oare cine a adus la echipa acești jucători nu tu domnule Pasca ,dacă ai penalizat jucători voi conducerea de ce nu va penalizati a da știu tu beizadeaua,și toți pupincuriști sunteți mai presus de lege ,păcat de banii noștri cheltuiți dejaba.Ce ziceți domnule Ciunt?

  2. Anonim

    Pașca marius e singurul vinovat din club e slab se crede mare Manager dar e slab asa a fost și antrenor demisia pasca pleacă de la club demisia

Leave a Comment