Final de poveste fără titlul naţional

Volei Municipal Zalău a pierdut cu scorul de 1 – 3 meciul patru al finalei Diviziei A1 cu Universitatea Craiova, iar titlul naţional merge în Bănie în acest an. Formaţia de la poalele Meseşului rămâne cu medaliile de argint, pe care le obţine pentru a treia oară consecutiv, dar şi cu trofeul Cupei României, pe care l-a câştigat şi în sezonul trecut. De altfel, Volei Municipal Zalău este singura echipă din campionatul intern care a câştigat două medalii în acest an, cele obţinute la finalul Cupei României şi cele de argint, care i-au fost înmânate marţi seara, în faţa propriilor suporteri.
Vom reveni.

Alte articole

Leave a Comment