Final de carieră? Simona Maxim, patru ani de suspendare pentru dopaj

După 17 ani de atletism, zălăuanca Simona Maxim, în vârstă de 28 de ani, a primit o „lovitură” care ar putea să-i marcheze tot restul carierei sportive

Fosta atletă a Clubului Sportiv Municipal Zalău a avut rezultate bune în prima jumătate a anului, care au culminat cu o calificare la Campionatul Mondial de maraton din Rusia. Baremul pentru Mondiale l-a realizat la Maratonul de la Rotterdam, clasându-se pe locul opt la finalul cursei, cu timpul de 2 ore, 27 de minute şi 7 secunde.
Simona Maxim a început pregătirea centralizată la Snagov, alături de lotul naţional, însă, la începutul acestei luni, a fugit din cantonament în momentul în care a auzit că va urma un control antidoping, comandat de Agenţia Naţională Antidoping şi Federaţia Română de Atletism.
Ofiţerii doping aveau misiunea de a preleva probe de urină şi sânge tuturor sportivilor români ce urmau să participe la Mondialele de la Moscova, însă atleta zălăuană s-a sustrat de la acest control. „Eu am anunţat Federaţia Română de Atletism cu câteva zile înainte de a fi controlul antidoping că am anumite probleme personale şi trebuie să revin la Zalău”, explică Simona Maxim.
Oficialilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) li s-au părut, totuşi, subită plecarea sportivei din cantonament, luând decizia de a o suspenda provizoriu şi a o exclude din lotul ce urma să plece la Mondiale.
Cazul Simonei Maxim a fost analizat miercuri, de Comisia Antidoping din cadrul COSR, sportiva primind patru ani de suspendare din viaţa competiţională, potrvit gsp.ro. Hotărârea a fost luată în urma analizelor primite de la două laboratoare: cel de la Bucureşti şi cel de la Lausanne.
„Analizele au evidenţiat existenţa eritropoetinei în corpul sportivei. Regulamentul internaţional prevede ca în cazul depistării la EPO (abrevierea eritroproetinei, n.r.), rezultatul să fie confirmat de două laboratoare. Pedeapsa a fost dublată, pentru că în cazul sportivei există circumstanţe agravante. Când a aflat de control, s-a sustras”, a declarat, pentru aceeaşi sursă, Ion Dobrescu, secretar general al COSR.
Simona Maxim a rămas surprinsă însă de decizia forului olimpic. „Pe mine nu m-a înştiinţat încă nimeni de această suspendare. Am fost prezentă miercuri la Comisia Antidoping, însă, m-au anunţat doar că am fost depistată pozitiv. Nu mi se pare normală şi corectă această sancţiune şi voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-mi demonstra nevinovăţia”, ne-a declarat sportiva.
Simona Maxim este pregătită de Augustin Barbu, cel care o antrenează şi pe Roxana Bîrcă, depistată şi a pozitiv după ce a câştigat medalia de aur la Jocurile Universitare Mondiale.
COSR va analiza şi situaţia antrenorului Barbu. „Trebuie analizată şi situaţia antrenorului Augustin Barbu, pentru că nu poate fi o simplă coincidenţă ca ambele eleve ale sale să se dopeze. Dacă se dovedeşte că are legătură cu aceste situaţii, trebuie luate măsuri drastice. Maxim are 28 de ani, s-a pregătit ani de zile pentru maraton şi acum este terminată”, a mai spus Dobrescu.
În cei 17 ani, Simona Maxim a alergat pentru patru cluburi. Atletismul l-a început la Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”, din Zalău, după care a fost legitimată la CSM Zalău, unde a petrecut cei mai mulţi ani din carieră. În 2008 s-a transferat la CSU Galaţi, iar în 2011, la CSM Oneşti. În acest an, Simona Maxim a alergat pentru clubul Steaua.

One Thought to “Final de carieră? Simona Maxim, patru ani de suspendare pentru dopaj”

  1. Anonim

    N-o mai tot laudati ca s-a calificat la Mondiale, a facut-o prin frauda, adica DOPATA! Si asta nu-i face cinste!

Leave a Comment