FC Zalău transferă de la UTA Arad

FC Zalău a încheiat seria achiziţiilor pentru partea a doua a campionatului cu două jucători de la UTA Arad, formaţie ce activează în Liga a II-a. Rămasă fără africanul Salif Nogo, cel care s-a antrenat doar câteva zile sub comanda antrenorilor Olariu şi Oros, fără să evolueze nici măcar într-un meci amical, echipa zălăuană a fost nevoită să caute întăriri pentru compartimentul defensiv. Oficialii „alb-albaştrilor” au ajuns luni la o înţelegere cu fundaşul Daniel Celea, jucător ce a activat ultima dată la divizionara secundă, UTA Arad. Celea a ajuns la echipa arădeană în luna septembrie a anului trecut, după ce a activat la ACSO Filiaşi, Sporting Roşiori şi Pandurii Târgu Jiu II.
Tot luni, în ultima zi de transferuri, FC Zalău a semnat un contract şi cu Radu Ungurianu, mijlocaş ce se pregăteşte de câteva săptămâni sub comanda antrenorilor Olariu şi Oros. Ambii jucători au semnat cu clubul zălăuan un contract valabil până la finalul sezonului, cu opţiunea de prelungire.
Tot în această iarnă, FC Zalău i-a mai transferat pe Beniamin Boka, un bihorean în vârstă de 19 ani ce evoluează pe postul de mijlocaş şi pe Lucin Todea, fotbalist de 30 de ani ce a activat chiar şi la nivelul Ligii I.
Miercuri după-amiaza, „alb-albaştrii” vor susţine al şaptelea meci de verificare din această iarnă, urmând să evolueze în faţa celor de la Viitorul Ulmeni. Partida este programată la ora 15, la Ulmeni.
În primele şase partide amicale, fotbaliştii zălăuani au înregistrat o victorie, două remiză şi trei înfrângeri.
Returul Ligii a III-a va începe în data de 4 martie, FC Zalău urmând să primească vizita liderului FC Hermannstadt.

Leave a Comment