FC Zalău speră să nu se „împotmolească” în Maramureş

După opt victorii şi o remiză, FC Zalău va avea o misiune destul de dificilă la finalul acestei săptămâni, urmând să înfrunte formaţia maramureşeană, Comuna Recea, echipă în lotul căreia se află foşti componenţi ei clubului FC Baia Mare. Adversara „alb-albaştrilor” se situează pe locul cinci după 11 partide disputate, înregistrând şase victorii, trei remize şi două eşecuri.
„Comuna Recea este o echipă incomodă, cu foşti componenţi ai formaţiei FC Baia Mare. Va trebui să abordăm meciul cu maximă seriozitate dacă vrem să obţinem un rezultat pozitiv”, a precizat preşedintele formaţiei zălăuane, Ioan Morar.
„La această oră, vorbim de pe poziţia secundă. Ca atare, trebuie să ne respectăm valoare, să respectăm emblema acestui club şi să facem tot posibilul să obţinem maximum din partidele rămase”, a precizat şi Gabriel Magdaş, directorul executiv al clubului zălăuan.
Comuna Recea vine după un rezultat surprinzător, câştigând cu 2 – 0 în etapa trecută pe terenul Sănătăţii Cluj, formaţie ce pierduse un singur meci în primele zece partide disputate.
Ocupanta locului trei, Sănătatea Cluj, va avea un meci facil la prima vedere în etapa de la finalul acestei săptămâni, urmând să evolueze pe terenul echipei ASA Târgu Mureş II, ocupanta locului 11. În aceste condiţii, zălăuanii sunt obligaţi să obţină cel puţin o remiză pe terenul celor de la Recea.
Partida dintre Comuna Recea şi FC Zalău este programată sâmbătă, începând cu ora 14, pe terenul din Recea.
Programul complet al etapei a 13-a: ASA Târgu Mureş II – Sănătatea Cluj, Unirea Jucu – FC Hermannstadt, CS Oşorhei – Recolta Dorolţ, Metalurgistul Cugir – FC Bistriţa, Comuna Recea – FC Zalău, CS Iernut – Unirea Dej şi Avântul Reghin – Viitorul Ulmeni.
Clasament:
1. FC Hermannstadt 11 10 1 0 28 – 13 31p
2. FC Zalău 11 8 1 2 19 – 7 25p
3. Sănătatea Cluj 11 7 2 2 22 – 10 23p
4. Gaz Metan II Mediaş 12 6 3 3 26p
5. Comuna Recea 11 6 3 2 19 – 10 21p
6. Metalurgistul Cugir 11 6 1 4 23 – 13 19p
7. Unirea Dej 11 4 5 2 19 – 10 17p
8. Viitorul Ulmeni 11 5 2 4 23 – 17 17p
9. Unirea Jucu 11 5 2 4 15 – 14 17p
10. Avântul Reghin 11 5 0 6 13 – 13 15p
11. ASA Târgu Mureş II 11 4 1 6 17 – 24 13p
12. CS Iernut 11 3 0 8 17 – 31 9p
13. FC Bistriţa 12 2 1 9 12 – 38 7p
14. Recolta Dorolţ 12 1 1 10 11 – 30 4p
15. CS Oşorhei 11 0 1 10 8 – 25 1p

One Thought to “FC Zalău speră să nu se „împotmolească” în Maramureş”

  1. Anonim

    Si daca a picat de pe podium domn ziarit fc zalau nu promoveaxa in liga 2 stadionul e prastie si nu are unde sa joace si dc nu scri ca l a sanatatea cluj a jucat juc in liga 1dar nu conteaza oricum fc zalau mere mai departe hai fc zalau

Leave a Comment