FC Zalău se desparte de directorul executiv Gabriel Magdaş

La FC Zalău se anunţă schimbări majore în această vară atât în ceea ce priveşte lotul echipei, cât şi conducerea tehnică şi administrativă. Printre persoanele care se despart de clubul zălăuan se numără şi dejeanul Gabriel Magdaş, cel care a ocupat în sezonul trecut funcţia de director executiv.

Adus la echipă în vara anului trecut pe postul de director executiv, dejeanul Gabriel Magdaş a avut planuri mari la FC Zalău, dorind să scape clubul de datoriile pe care le avea la acea vreme, dar şi să promoveze în perioada următoare cu această echipă în Liga a II-a.
La începutul sezonului, Magdaş era încrezător în şansele Zalăului la o clasare onorabilă, spunând că echipa pregătită de Constantin Olariu ar trebui să se claseze între primele patru locuri la finalul sezonului.
„Alb-albaştrii” avut un început promiţător, iar la finalul turului s-au situat pe poziţia a treia, aflându-se la cinci puncte de ocupanta locul întâi, FC Hermannstadt Sibiu. Partea a doua nu a mai fost la fel de reuşită, astfel că zălăuanii au ocupat la finalul campionatului un modest loc şase.
„Gabriel Magdaş m-a anunţat că nu mai rămâne la club. Personal, mi-aş fi dorit să continuăm colaborarea, deoarece este un om care cunoaşte fenomenul fotbalistic”, a afirmat preşedintele Ioan Morar.
„Într-adevăr, sunt şanse foarte mici să rămân la club. Odată cu finalul sezonului, s-au încheiat mai multe contracte de muncă, iar viitorul va fi decis şi de noii acţionari. Există mai multe motive, unele chiar familiale, pentru care l-am anunţat pe domnul Morar că nu mai putem continua colaborarea”, ne-a declarat Gabriel Magdaş.

Leave a Comment