FC Zalău se deplasează „pe stomacul gol” la Sănătatea Cluj

Vineri, ora 15, Stadion „Clujana” din Cluj-Napoca

Sănătatea Cluj – FC Zalău

FC Zalău are cel mai slab parcurs din istoria clubului în Liga a III-a de fotbal, iar acest lucru este cauzat de problemele financiare cu care se confruntă clubul. Conturile sunt în continuare blocate din cauza datoriilor către bugetul statului, iar în ceste condiţii, formaţia zălăuană nu poate beneficia de cele peste 500 de mii de lei de la Consiliul Local. Jucătorii şi antrenorii nu au primit niciun salariu din luna iulie, când a început perioada de pregătire, însă majoritatea fotbaliştilor au decis să rămână la clubul zălăuan în speranţa că situaţia se va rezolva în perioada următoare.
„În situaţia în care ne aflăm, nici nu mai pot să le cer ceva jucătorilor şi antrenorilor. Nici nu mai ştiu cum să-i motivez, având în vedere că nu le putem plăti încă salariile. Le mai dau eu câte o primă de joc pentru a-i stimula cât de cât, dar nu putem merge aşa la infinit. Mergem la Sănătatea Cluj să ne jucăm şansa noastră, dar vă daţi seama că singurul gând pe care-l au jucătorii în acest moment este să se rezolve problemele financiare. Până la finalul turului vom merge cumva, dar, din iarnă nu ştiu ce se va întâmpla”, a declarat preşedintele Ioan Morar.
Sănătatea Cluj a făcut câteva achiziţii importante în pauză de vară, având în componenţă şi foşti jucători de Liga I, iar după opt etape scurse din turul campionatului se situează pe poziţia a opta, cu 12 puncte acumulate.
FC Zalău are doar două puncte acumulate în primele opt runde, abordând disputa de la Cluj de pe penultima poziţie.
Partida dintre Sănătatea Cluj şi FC Zalău este programată vineri după-amiaza, de la ora 15, pe Stadionul „Clujana”.

Leave a Comment