FC Zalău joacă în ultima etapă cu gândul la podium

Vineri, ora 18, Stadion „Unirea” din Dej
Unirea Dej – FC Zalău

După un tur care le dădeau mari spreanţe iubitorilor fotbalului din Zalău, echipa pregătită de Călin Pop şi Cristian Oros a avut o evoluţie modestă în partea a doua a campionatului, în special în ultimele etape ale returului. Fotbaliştii zălăuani au coborât pe locul patru în clasament, după ce la finalul turului se aflau pe poziţia secundă, la numai trei puncte în spatele liderului.
Preşedintele Ioan Morar a precizat că obiectivul echipei pentru sezonul care se va încheia în această după-amiază a fost o clasare între primele cinci locuri, dar cu mai multă dorinţă din partea tuturor celor implicaţi, FC Zalău putea obţine probabil promovarea mult aşteptată de toţi zălăuanii şi sălăjenii care iubesc „sportul rege”.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, FC Zalău se situează pe locul patru, la un punct în spatele ocupantei locului trei, CSM Sighetu Marmaţiei. Formaţia de la poalele Meseşului are nevoie de victorie în meciul din această după-amiază, dar depinde şi de rezultatul dintre Sighetu Marmaţiei şi Metalurgistul Cugir. Ca FC Zalău să urce pe poziţia a treia în clasament, Cugirul trebuie să obţină cel puţin un rezultat de egalitate la Sighetul Marmaţiei.
FC Zalău va evolua în ultima etapă pe terenul ultimei clasate, Unirea Dej, meciul fiind programat vineri după-amiaza, la ora 18, pe Stadionul „Unirea” din Dej.
„Sighetul Marmaţiei are 47 de puncte, iar noi, 46. În această etapă este programat derby-ul dintre Sighetul Marmaţiei şi Metalurgistul Cugir, iar noi am putea profita în cazul unei victorii a Cugirului sau a unui rezultat de egalitate şi să urcăm pe podium. Locul trei cred că ar fi unul mulţumitor după ceea ce s-a întâmplat în ultimele etape. Se va încheia sezonul, după care vom încerca să purtăm discuţii cu jucătorii pe care ni-i dorim la echipă şi în sezonul viitor. Vor rămâne doar jucătorii cu caracter”, a afirmat preşedintele Ioan Morar.
Programul complet al etapei: Unirea Dej – FC Zalău, Gloria Progresul Bistriţa – Avântul Reghin, CS Sânmartin – Sănătatea Cluj, Sighetu Marmaţiei – Metalurgistul Cugir, Industria Galda – CS Oşorhei, Unirea Jucu – FCM Baia Mare, Arieşul Turda – CS Iernut.
Clasament:
1. FCM Baia Mare 25 18 3 4 52 – 11 57p
2. Metalurgistul Cugir 25 16 4 5 47 – 26 52p
3. CSM Sighetu Marmaţiei 25 14 5 6 38 – 20 47p
4. FC Zalău 25 14 4 7 48 – 30 46p
5. CS Oşorhei 25 12 3 10 36 – 29 39p
6. Arieşul Turda 25 11 5 9 33 – 32 36p
7. CS Sânmartin 25 10 3 12 32 – 36 33p
8. FCM Avântul Reghin 25 9 6 10 24 – 34 33p
9. Unirea Jucu 25 9 5 11 36 – 36 32p
10. Industria Galda 25 8 6 11 40 – 45 30p
11. CS Iernut 25 8 2 15 41 – 63 26p
12. Gloria Progresul Bistriţa 25 8 6 11 34 – 34 24p
13. Sănătatea Cluj 25 6 3 16 31 – 63 21p
14. Unirea Dej 25 2 5 18 17 – 50 11p

Leave a Comment