FC Zalău a pierdut şi al doilea amical cu „U” Cluj

Dacă în primul joc de verificare dintre cele două formaţii, scorul a fost 2 – 1 în favoarea „şepcilor-roşii”, amicalul desfăşurat sâmbătă, la Baza Sportivă „Clujana”, s-a încheiat cu victoria mult mai clară a Universităţii, 4 – 0.

FC Zalău a avut, totuşi, o primă repriză destul de reuşită, dar a irosit trei ocazii uriaşe, prin Cătălin Dinu. Universitatea a marcat pe finalul primei părţi, prin Christian Telch, după o eroare a lui Gabriel Ţiriac. După golul primit, antrenorul Vasile Jula l-a şi schimbat pe mijlocaş cu Raul Stanciu.
În partea secundă, Jula a introdus toţi jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie, scoţându-i din teren pe ceai mai experimentaţi fotbalişti: Cosmin Sabou, Cosmin Cosma şi Mihai Bode.
Cei intraţi nu au mai putut ţine pasul cu formaţia clujeană, chiar dacă majoritatea jucătorilor conduşi de Ionel Ganea erau fotbalişti aduşi în probe, iar Universitatea a mai punctat de trei ori până la final, prin Octavian Urus (min. 68), Roy Odiaka (min. 80) şi Mitogo (min. 83).
FC Zalău: Cristian Man – Vlad Lung, Cosmin Cosma, Vlad Negrean, Cosmin Sabou, Viorel Ionaşcu, Cătălin Dinu, Mihai Bode, Gabriel Ţiriac, Daniel Supuran, Codruţ Ardelean. Au mai evoluat: Claudiu Chiş – Raul Stanciu, Raul Silaghi, Cătălin Lazăr, Călin Pop, Sebastian Moroti şi Mihai Cherecheş. Antrenori: Vasile Jula şi Cristian Oros

One Thought to “FC Zalău a pierdut şi al doilea amical cu „U” Cluj”

  1. gipsy

    mentionati ca u cluj a jucat cu echipa 2

Leave a Comment