FC Zalău a învins echipa a doua a Universităţii Cluj

„U” 2 Cluj – FC Zalău 0 – 2 (0 – 1)
Au marcat: Andrei Ceaca şi Vasile Pop (penalty)

FC Zalău a susţinut miercuri după-amiază al doilea amical din această iarnă, evoluând în faţa echipei Universitatea 2 Cluj, formaţie ce se situează pe locul trei în Liga a IV-a clujeană de fotbal. Având în vedere că starea actuală a gazonului de pe Stadionul Municipal din Zalău nu permite disputarea unui meci amical, partida de ieri s-a desfăşurat la Cluj, pe un teren cu suprafaţă sintetică, de dimensiunea unui teren de fotbal.
Dacă în primul amical, desfăşurat înaintea plecării în cantonament, FC Zalău a cedat cu scorul de 0 – 4 în faţa formaţiei din liga secundă, Olimpia Satu Mare, în disputa de miercuri, lucrurile au stat altfel, având în vedere şi valoarea adversarului. Zălăuanii au controlat jocul în cea mai mare parte, iar la pauză au avut avantaj minim, 1 – 0 după reuşita atacantului Andrei Ceaca, transferat în această iarnă de la Arieşul Turda.
În partea secundă, formaţia antrenată de Călin Pop şi Cristian Oros a mai marcat o dată, prin celălalt jucător transferat de la Arieşul Turda, Vasile Pop, acesta transformând o lovitură de pedeapsă oţinută de Daniel Supuran.
„S-a simţit puţin starea de oboseală în rândul băieţilor, fiindcă au trecut doar câteva zile de la revenirea din cantonament, unde am pus baza doar pe pregătirea fizică. Am vrut să văd la lucru întreg lotul pe care îl am la dispoziţie, pentru a putea creiona un „11” de bază până la începerea returului”, ne-a declarat antrenorul Căin Pop.
FC Zalău va susţine sâmbătă, de la ora 14:30, al treilea meci de verificare, urmând să întâlnească Unirea Jucu într-o partidă programată tot la Cluj-Napoca.
FC Zalău: Cristian Man – Răzvan Dulap, Adrian Sabău, Alin Mutu, Ionuţ Horgoş, Kinczel Ervin, Bogdan Roghină, Gabriel Ţiriac, Vasile Pop, Alexandru Pop şi Andrei Ceaca. Au mai evoluat: Claudiu Băican – Alexandru Neagotă, Ibrahim Jamilu, Nenjamin Kuku, Daniel Supuran, Andrei Sezgin şi Cristian Tăbârţă. Antrenori: Călin Pop (principal) şi Cristian Oros (secund)

Leave a Comment