Exclusiv: Daniel Sabou, antrenor secund în Liga a II-a

Managerul clubului Viitorul Zalău a fost numit antrenor secund la Olimpia Satu Mare

Problema antrenorilor licenţiaţi se răsfrânge şi asupra cluburilor din Liga a II-a, nu doar la echipele din al treilea eşalon fotbalistic. Unul dintre cluburile care se confruntă cu o astfel de situaţie este nou-promovata în Liga a II-a, Olimpia Satu Mare. Dacă antrenorul principal, Tiberiu Csik, îndeplineşte condiţiile impuse de Şcoala Federală de Antrenori, secundul acestuia, Lulu Dragomir, nu va putea lua loc pe banca tehnică în calitate de antrenor secund.
Soluţia a venit tocmai de la Zalău, conducerea clubului Olimpia Satu Mare ajungând la o înţelegere cu managerul clubului Viitorul, Daniel Sabou, posesor al Licenţei A UEFA.
„Am mai avut discuţii cu antrenori din Oradea şi din Baia Mare, dar, până la urmă, am ajuns la o înţelegere cu domnul Sabou. El se va ocupa de vizionarea adversarului, dar va avea şi sarcina de a căuta noi talente pentru club”, ne-a declarat preşedintele Olimpiei, Dan Băbuţ.
„Sunt convins că înainte să facă această alegere s-au interesat atât de mine, ca antrenor, cât şi de clubul pe care-l conduc. Probabil, mi-au apreciat munca pe care o fac cu plăcere de atâţia ani şi au ţinut cont şi de rezultatele pe care le-am obţinut de-alungul anilor, la nivel copii şi juniori. Am acceptat cu plăcere propunerea făcută de cei de la Olimpia şi sper să le fiu de folos în actualul sezon”, a precizat managerul clubului Viitorul.
Tiberiu Csik şi Daniel Sabou vor colabora pe banca formaţiei sătmărene după ce, la un moment dat, au fost adversari chiar în Divizia A, pe vremea când Csik evolua la Steaua, iar managerul zălăuan la FC Oneşti.

 

Leave a Comment