E oficial: Bogdan Tănase este noul antrenor al echipei Volei Municipal Zalău

Volei Municipal Zalău va avea din nou antrenor român în sezonul viitor, după un an şi jumătate în care a avut pe bancă tehnicieni din străinătate. Conducerea clubului zălăuan a ajuns la un acord cu Bogdan Tănase, fostul antrenor al Stelei, cel care în trecut a fost şi secundul reputatului Stelian Moculescu la campioana Germaniei, VfB Friedrichshafen. Cele două părţi au ajuns la o înţelegere încă din luna mai, dar contractul a fost semnat doar în această săptămână.

„Ieri (luni, n.r.) am reuşit să semnăm contractul, fiindcă a trebuit să aştept rezilierea contractului cu Steaua. Am şi luat legătura cu o parte dintre jucători, dar urmează o pauză până în a doua parte a lunii august, fiindcă avem jucători la la lot pentru Campionatul European, iar Divizia A1 începe în 12 octombrie. În acest an va fi o combinaţie între jucătorii cu experienţă şi cei tineri, fiindcă avem doar cinci străini, restul sunt voleibalişti din România. Va fi un campionat foarte greu, fiindcă toate echipele s-au întărit, dar Zalăul rămâne o forţă în voleiul românesc şi se va bate la medalii şi în sezonul viitor”, ne-a declarat Bogdan Tănase.

Volei Municipal Zalău a fost medaliată cu argint în ediţia trecută de campionat, iar în Cupa României a fost eliminată în semifinale de Dinamo Bucureşti, câştigătoarea trofeului.

Formaţia zălăuană a efectuat şapte transferuri până în prezent: centrul Nicolae Ghionea, libero-ul Goran Skundric, universalii Gabriel Cherbeleaţă şi David Szabo, coordonatorul Alexandru Muscină şi extremele Şerban Paşcan şi Rogerio Mineiro Nogueira.

Sursa foto: www.sportexclusiv.ro

Leave a Comment