Două zălăuance evoluează pentru România la Campionatul European

Cu două zile înaintea startului ediţiei din acest an a Campionatului European de handbal feminin programat în Ungaria şi Croaţia, selecţionerul Gheorghe Tadici a stabilit lotul cu care participă la turneul final din perioada 7 – 22 decembrie. Printre cele 17 jucătoare pe care Tadici le-a ales pentru Europeanul din acest an se numără şi două handbaliste de la HC Zalău, căpitanul Georgiana Ciuciulete şi Crina Pintea, ambele evoluând pe postul de pivot. Pe acest post, selecţionerul Tadici o mai are la dispoziţie pe Florina Chintoan, de la Universitatea Alexandrion Cluj.
Cele mai multe jucătoare provin de la formaţia ASC Corona Braşov, echipă antrenată de Bogdan Burcea, care este şi unul dintre secunzii lui Tadici la naţională. Chiar dacă se află pe primul loc şi în acest sezon, campioana HCM Baia Mare, are doar două jucătoare în lotul României, având în vedere numărul mare de handbaliste străine care evoluează la gruparea maramureşeană. Singura stranieră din lotul condus de Gheorghe Tadici este Cristina Neagu, jucătoare ce evoluează la formaţia din Muntenegru, Buducnost Podgorica.
Selecţionerul Gheorghe Tadici s-a arătat mulţumit de modul în care s-au antrenat jucătoarele în perioada de pregătire dinaintea turneului final, dar mai ales de evoluţia avută în cele două amicale câştigate cu Germania. „Am făcut două victorii cu o forţă din handbalul mondial, care ne face să credem că suntem şi noi o echipă puternică. Este o grupă foarte grea, cu două forţe din handbalul mondial, dar am încredere în potenţialul fetelor. Sunt jucătoare tinere în lot, care trebuie să confirme la acest turneu final, dar şi jucătoare cu experienţă care vor evolua, probabil, pentru ultima dată la un Campionat European”, a afirmat selecţionerul Gheorghe Tadici.
România va susţine primul meci duminică, de la ora 19:15 (ora României), împotriva Norvegiei, iar marţi va întâlni Danemarca de la aceeaşi oră. Ultimul meci din prima fază a grupelor este programat joi, tot de la ora 19:15 (ora României), împotriva Ucrainei.
Lotul României care participă la Campionatul European: portari – Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Ionica Munteanu (SCM Craiova), Denisa Dedu (ASC Corona Braşov); extreme stânga – Valentina Ardean-Elisei (HCM Baia Mare), Camelia Hotea (ASC Corona Braşov); extreme dreapta – Adriana Nechita (HCM Baia Mare), Laura Chiper (ASC Corona Braşov); pivoţi – Florina Chintoan („U” Alexandrion Cluj), Crina Pintea (HC Zalău), Georgiana Ciuciulete (HC Zalău); linia de 9 metri – Cristina Neagu (Buducnost Podgorica), Cristina Zamfir (ASC Corona Braşov), Aurelia Brădeanu (ASC Corona Braşov), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), Adriana Ţăcălie (ASC Corona Braşov), Oana Bondar (ASC Corona Braşov) şi Dana Băbeanu (HCM Roman).
Staff tehnic: Gheorghe Tadici (antrenor principal), Florentin Pera şi Bogdan Burcea (secunzi), Dan Costin (doctor), Adrian Ionescu şi Claudiu Mărăşteanu (kinetoterapeuţi), Radu Cheregi (video-analist)

One Thought to “Două zălăuance evoluează pentru România la Campionatul European”

  1. Ioan

    Oferte de lucru pentru toti! Oferta este deja un fenomen! Foarte multi oameni lucreaza cu noi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: ioanheredea@yahoo.com

Leave a Comment