Două transferuri în pauza de iarnă pentru echipa de volei

Un antrenor şi doi jucători noi a adus în pauza de iarnă conducerea echipei SCM Zalău, iar oficialii poartă discuţii în aceste zile şi cu un coordonator.

Primul sosit a fost antrenorul argentinian, Horacio Dileo, cel care l-a înlocuit la cârma echipei pe zălăuanul Marius Lazăr, acesta din urmă devenind antrenor secund. Primul transfer în rândul jucătorilor a fost secundul Simeon Topuzliev, cel care l-a înlocuit pe macedoneanul Stoian Iliev. Topuzliev este bulgar, iar în ultima perioadă a evoluat în campionatul Germaniei, atât în prima ligă, cât şi în eşalonul secund. Topuzliev a evoluat la TSV Unterhaching, unde a fost antrenat în ultimul sezon de Bogdan Tănase, fostul antrenor al Volei Municipal Zalău.

Al doilea transfer a fost realizat chiar în aceste zile, argentinianul Ignacio Fernandez, cel care îl înlocuieşte pe postul de libero pe brazilianul Bruno Ruivo. Noul libero al Zalăului este câştigător al Supercupei Argentinei cu Ciudad Voley, iar în carieră a mai activat la Obras San Juan Voley, Untref Voley (ambele din Argentina) şi Unirea Dej.

Vicecampioana SCM Zalău va debuta sâmbătă în returul campionatului, urmând să întâlnească pe teren propriu CSU UV Timişoara. Meciul este programat la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, accesul publicului fiind permis până la 30 la sută din capacitatea sălii.

După 11 etape, SCM Zalău ocupă locul 5, cu 19 puncte, la şapte puncte diferenţă de ocupanta locului patru, SCMU Craiova.

În cadrul primei etape a returului au mai fost programate partidele: Olimpia Titanii – Arcada Galaţi, SCMU Craiova – Ştiinţa Bucureşti, Dinamo Bucureşti – Explorări Baia Mare, Steaua Bucureşti – Rapid Bucureşti şi Unirea Dej – Universitatea Cluj.

Leave a Comment