Doi luptători zălăuani, câştigători la „Cupa Sibiului”

David Gaidoş şi David Anton, doi sportivi legitimaţi la Clubul Sportiv Progym Zalău, au participat la finalul săptămânii trecute la ediţia a II-a a „Cupei Sibiului” la kickboxing, eveniment desfăşurat în Promenada Mall din incinta Shopping City Sibiu. Peste 70 de luptători au participat la ediţia din acest an, reprezentând nouă cluburi de profil din Braşov, Deva, Hunedoara, Sibiu, Timişoara, Zalău, Piteşti şi Petroşani.
David Gaidoş, care a urcat în ring la categoria 80 de kilograme, l-a avut avut ca adversar pe sibianul Ovidiu Herţe, în faţa căruia s-a impus destul de categoric. O victorie clară a obţinut şi David Anton, care a participat tot la categoria 80 de kilograme, acesta învingându-l pe Marian Popovici, tot din Sibiu.
„Evenimentul de la Sibiu a fost dedicat amatorilor, însă meciurile au avut un nivel destul de ridicat, cu proceede tehnice foarte bune. Ambii sportivi au participat la puţine gale până acum, dar sper să dea dovadă de seriozitate în continuare şi să facă pasul spre performanţă”, a declarat antrenorul sportivilor, Laurenţiu Lăpuşte.
Un alt reprezentant al CS Progym Zalău, Marius Pop, va participa în data de 27 noiembrie la o gală cu sportivi profesionişti, „Centura Transilvaniei”, ce va avea loc la Deva. Sportivul sălăjean va lupta în cadrul unei „piramide de 8”.
„Marius Pop va participa la categoria 80 de kilograme, iar câştigătorul piramidei va deveni deţinătorul actual al Centurii Transilvaniei. La începutul Galei vor avea loc meciuri de amatori, unde sper să particip cu cei doi sportivi care au evoluat la Cupa Sibiului”. a mai precizat Lăpuşte.

Leave a Comment