Cupa Văilor, anulată pentru a doua oară în istorie

Fără doar şi poate, sportul este lovit din plin de criza prin care trecem din cauza pandemiei de coronavirus. Este o adevărată criză la nivel mondial, nu numai naţional, iar Covid-19 ne ameninţă nu doar sănătatea, ci şi sistemul economic. Trăim vremuri tumultoase, cu foarte multe incertitudini şi cu foarte puţine cunoscute. Chiar dacă întrecerile sportive la nivel înalt au fost reluate (fără accesul spectatorilor în sălile de sport sau în tribunele stadioanelor), competiţiile de masă au fost anulate în toată ţara. Excepţie nu face nici Sălajul, iar Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj s-a văzut nevoită să anuleze cele mai importante competiţii de masă organizate la nivel de judeţ.

„Ediţia a 52-a a Cupei Văilor, care trebuia să aiba loc în luna mai 2020, s-a anulat, iar Cupa Lyceum la handbal, volei şi baschet, care ar trebuie să aibă loc în luna noiembrie, stă sub semnul întrebării în contextul situaţiei epidemiologice actuale care există la nivelul judeţului Sălaj şi la nivel national privind pandemia de coronavirus. Având în vedere că la momentul actual, judetul Sălaj se află în scenariul roşu, este puţin probabil ca pana în luna noiembrie, situaţia epidemiologică să fie una mai bună şi să putem organiza ediţia a 27-a a Cupei  Lyceum.

De asemenea, un alt eveniment important organizat de către DJST Sălaj, Gala Sportului Sălăjean 2020, care ar trebui sa aibă loc în a doua decadă a lunii decembrie, stă sub semnul întrebării în ceea ce priveşte organizarea în contextul actual privind pandemia de coronavirus”, se arată într-un comunicat transmis de DJST Sălaj, insituţie condusă de Adrian Fărcaş.

Este pentru a doua oară în istorie când se anulează Cupa Văilor, competiţie având mai aceeaşi soartă în anul 1990, fiind primul an de după Revoluţie.

Alte articole

Leave a Comment