CSM Zalău a rămas fără una dintre cele mai valoroase atlete din România

În ultimii cinci ani, Clubul Sportiv Municipal Zalău a avut trei reprezentante în competiţiile importante din ţară şi din străinătate. Conducerea clubului a transferat-o în toamna anului 2012 pe Daniela Cîrlan, o sportivă originară din Sibiu. „Eu am purtat o discuţie cu CSM Zalău şi în urmă cu trei ani, dar am ales în cele din urmă CSM Oneşti, pentru că acolo era o echipă mai bună. La fel şi acum, am ales CSM Zalău pentru a alcătui o echipă competitivă”, ne-a declarat, în urmă cu cinci ani, Cîrlan.

În proba pe echipe, atleta din Sibiu a alergat alături de Alina Niţuleasa, o altă sportivă antrenată de Lorena Boberschi şi de Paula Todoran, atletă pregătită de Mirel Seişanu.

Alina Niţuleasa, atletă originară din Craiova, a mai reprezentat clubul zălăuan o perioadă scurtă de timp, astfel că reprezentantele CSM-ului au rămas Paula Todoran şi Daniela Cîrlan în cursele rezervate seniorilor. Ambele au reprezentat România în cursa de maraton la ultima ediţia a Jocurilor Olimpice, cea de la Rio de Janeiro, din 2016. Dacă pentru Paula Todoran a fost o premieră, Daniela Cîrlan se afla la a doua prezenţă la o astfel de competiţie, prima având loc în 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena.

Ca mulţi alţi sportivi de performanţă, şi Daniela Cîrlan s-a confruntat cu o serie de probleme de sănătate, dar de fiecare dată a trecut peste ele. Însă, în vara anului trecut, sportiva a decis să pună punct unei cariere de mai bine de 15 ani.

„În luna august a anului trecut, am purtat o discuţie cu Daniela Cîrlan şi mi-a spus că nu poate participa la Campionatul Naţional de Maraton din cauza unor probleme de sănătate. Şi-a făcut un RMN, după care m-a informat că renunţă la cariera sportivă”, a afirmat Silviu Mureşan, directorul CSM Zalău.

Atleta ne-a precizat că problemele de sănătate cu care se confruntă nu sunt atât de grave încât să renunţe la sportul de performanţă, însă, „indiferent de domeniul în care îţi desfăşori activitatea, trebuie să ştii când să spui stop”.

„Aş fi putut continua sportul, pentru că problemele de sănătate pe care le am nu sunt atât de grave. Mulţi atleţi acuză dureri lombare, însă, în cazul meu, cred că a venit momentul să spun stop. Am 37 de ani, o vârstă la care este foarte greu să te mai menţii în top. Am vrut să iau această decizie în urmă cu trei ani, dar tot am amânat momentul. Mi-a fost greu să renunţ, dar simţeam că nu mai pot fizic, dar mai ales psihic să stau câte trei, patru luni în cantonament. În acest moment, pe primul plan este familia. Am început o carieră într-un alt domeniu, pentru că din sport nu poţi trăi toată viaţa”, a afirmat Daniela Cîrlan.

Chiar dacă a obţinut peste 20 de medalii de aur în carieră, dar şi alte rezultate notabile la competiţiile naţionale şi internaţionale, fosta atletă a CSM Zalău consideră că cele două participări la Jocurile Olimpice sunt cele mai mari realizări.

Leave a Comment