Claudiu Cornaci, alături de legendele clubului FC Argeş

Claudiu Cornaci rămâne unul dintre emblematicii jucători ai fotbalului sălăjean, activând la Armătura Zalău în ”perioada de glorie” a clubului. Cornaci a activat şi în Liga I, Divizia A la acea vreme, evoluând la Dinamo Bucureşti, FC Argeş, Olimpia Satu Mare, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa.

Apreciat la toate cluburile pentru care a activat atât datorită caracterului, cât şi a seriozităţii de care a dat dovadă în carieră, Claudiu Cornaci a fost invitat la finalul săptămânii trecute la un eveniment organizat de FC Argeş, în care a jucat alături de legende ale clubului din Trivale. Piteştenii şi-au prezentat lotul pentru noul sezon şi echipamentul de joc, dar au organizat şi un meci între gloriile clubului şi foşti internaţionali. Alături de nume precum Nicolae Dică, Dani Coman, Bogdan Argeş Vintilă, Emil Săndoi şi altii, Claudiu Cornaci a îmbrăcat şi el tricoul echipei pentru care a activat în perioada 1999 – 2003.

Antrenorul secund al SCM Zalău s-a întâlnit la evenimentul din Trivale şi cu noul antrenor de la Sportul Şimleu, Dănuţ Şomcherechi, cel care a evoluat la FC Argeş în perioada 1999 – 2005.

„Astfel de evenimente sunt binevenite, fiindcă ai ocazia să vezi foşti colegi de echipă, iar cu unii nu m-am mai întâlnit din vremea când activam la FC Argeş. Au fost ani frumoşi, în care fotbalul se juca cu mult mai multă plăcere decât astăzi. Astăzi parcă totul e mecanizat şi totul se rezumă la partea financiară. Şi pentru noi a contat banul, dar am ştiut să îmbinăm utilul cu plăcutul”, a declarat Claudiu Cornaci.

Claudiu Cornaci şi-a încheiat cariera la FC Zalău, în 2013, având peste 60 de meciuri jucate în Divizia A şi peste 150 în Divizia B.

3 Thoughts to “Claudiu Cornaci, alături de legendele clubului FC Argeş”

  1. […] Claudiu Cornaci rămâne unul dintre cei mai emblematici jucători ai fotbalului sălăjean, activând la Armătura Zalău în „”perioada de glorie” a clubului. Cornaci a activat şi în Liga I, Divizia A la acea vreme, evoluând la Dinamo Bucureşti, FC Argeş, Olimpia Satu Mare, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa. Apreciat la toate cluburile pentru care a activat atât datorită caracterului, cât şi a seriozităţii de care a dat dovadă în carieră, Claudiu Cornaci a fost invitat la finalul săptămânii trecute la un eveniment organizat de FC Argeş, în care a… Citeste mai mult […]

  2. […] Claudiu Cornaci rămâne unul dintre emblematicii jucători ai fotbalului sălăjean, activând la Armătura Zalău în ”perioada de glorie” a clubului. Cornaci a activat şi în Liga I, Divizia A la acea vreme, evoluând la Dinamo Bucureşti, FC Argeş, Olimpia Satu Mare, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa. Apreciat la toate cluburile pentru care a activat atât datorită caracterului, cât şi a seriozităţii de care a dat dovadă în carieră, Claudiu Cornaci a fost invitat la finalul săptămânii trecute la un eveniment organizat de FC Argeş,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment