Claudia Constantinescu, nevoită să părăsească echipa naţională

Accidentarea suferită în urmă trei săptămâni de Claudia Constantinescu, în partida cu Universitatea Alexandrion Cluj, îi dă în continuare bătăi de cap interului de la HC Zalău

Claudia Constantinescu s-a numărat printre cele cinci jucătoare de la HC Zalău convocate de selecţionerul Gheorghe Tadici la echipa naţională pentru acţiunea din această săptămână, însă, după doar două zile, interul stânga al formaţiei zălăuane a fost nevoită să părăsească lotul naţional. „Am introdus-o în teren, dar i-au reapărut durerile la picior şi în repriza a doua am introdus-o numai pentru aruncările de la şapte metri. Este foarte mult şapte etape în decurs de 30 de zile, mai ales pentru jucătoarele tinere, fără experienţă. Din punct de vedere metodic şi al performanţei este o eroare ceea ce s-a întâmplat, iar acest lucru l-am spus atât în Comisia Tehnică, cât şi în Consiliul de Administraţie. Vor veni multe jucătoare accidentate la lotul naţional, printre care şi Constantinescu, care nu este încă refăcută”, a firmat Gheorghe Tadici după partida de pe teren propriu cu CSM Cetate Devatrans.
Claudia Constantinescu a efectuat luni un control medical, iar doctorii i-au recomandat 12 zile de rapus total. Alături de interul Zalăului a fost trimisă acasă tot din cauza unor probleme de sănătate şi Gabriela Perianu, handbalistă ce evoluează la HC Dunărea Brăila.
Selecţionerul Gheorghe Tadici nu se va putea baza în amicalele cu Ungaria şi Rusia nici pe Cristina Neagu, interul de la Buducnost Podgorica fiind nevoită să facă repaus timp de două săptămâni din cauza unei accidentări.
România A va întâlni miercuri după-amiaza Ungaria, începând cu ora 18:15, la Debrecen, iar sâmbătă, 11 octombrie, se va duela cu Rusia la Oradea. România B va susţine o „dublă” cu Rusia, ambele jocuri fiind programate la Oradea. Primul joc va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 17, iar al doilea, duminică, 12 octombrie, de la ora 10:30.
Celelalte patru handbaliste zălăuane care au rămas la lot sunt Mihaela Cheţa, Georgiana Ciuciulete, Diana Puiu şi Crina Pintea.

One Thought to “Claudia Constantinescu, nevoită să părăsească echipa naţională”

  1. Teodora

    Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul „Info” la adresa de email: teodoraartemiza@gmail.com

Leave a Comment