Cinci juniori de aur

Cinci juniori de aur

Dupa ce la inceputul acestei luni atletul de la Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu, Ionut Baltan, a devenit campion national in proba de 1.500 de metri, la finele saptamani trecute, echipa de juniori II de la LPS Avram Iancu a obtinut medalia de aur la Campionatele Nationale de cros, devenind astfel campioana nationala. Echipa a fost formata din Ionut Baltan, care a castigat medalia de bronz la individual, Marius Niculas, locul sapte la individual, Razvan Pop, locul 11 la individual, Silviu Vihocencu, locul 15 la individual, Szabo Zsolt si Torma Attila. In urma calcularii punctajului, echipa LPS Avram Iancu a ocupat prima pozitie, fiind urmata de LPS Botosani. Crosul a avut o distanta de 5.000 de metri, la start aliniindu-se 90 de concurenti, legitimati la 12 echipe. Copiii s-au mobilizat foarte bine si mi-au respectat tactica curesi, chiar daca traseul a fost foarte dificil, fiind pietros in cea mai mare parte. Am vrut neaparat sa castigam titlul de campioni in acest an, fiindca la editia de anul trecut am obtinut medalia de argint, a precizat antrenorul sportivilor, Teodor Bidian. Dupa primii 600 de metri ai cursei, s-a desprins un pluton de 12 sportivi de restul atletilor, printre care s-a aflat si zalauanul Ionut Baltan, dupa care doar trei atleti s-au desprins, Baltan facand parte si din acestia.

Ionut Baltan va avea conditii de lot national

Datorita rezultatelor de exceptie pe care le-a obtinut in ultima perioada, sportivul de la Liceul cu Program Sportiv Avram Iancu, Ionut Baltan, va beneficia din luna mai de conditii de lot. Totodata, atletul zalauan este in lotul national de perspectiva pentru Campionatul Mondial de 2.000 de metri obstacole, rezervat juniorilor II. Patriciparea lui Baltan la aceste Mondiale se va valida la Campionatele Nationale Scolare de la inceputul lunii iunie. Consider ca acest sportiv va castiga selectia pentru Mondiale si va participa cu succes la acest campionat, a spus Teodor Bidian. Campionatele mondiale vor avea loc in Cehia, la Ostrova.

Leave a Comment