Campionul naţional Alexandru Ciocan va pedala la concursul de ciclism „Sălaj Velo Tur”

Consiliul Judeţean Sălaj, în parteneriat cu ADI Sălaj Plus şi Asociaţia Sportivă Instinct Team, organizează sâmbătă, 14 mai, o competiţie de ciclism pe şosea, intitulată „Sălaj Velo Tur”. Anunţul a fost făcut marţi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Sălaj, la care au fost prezenţi preşedintele Tiberiu Marc şi Sebastian Ardelean, consilier în cadrul Direcţiei Managementul Proiectelor şi Dezvoltare Regională.
„Există un interes tot mai mare la nivel de judeţ din partea tinerilor, şi nu numai, de a practica ciclismului, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să organizăm un astfel de concurs. Avem o infrastructură bună, spunem noi, şosele bune, care permit practicarea mişcării cu bicileta, chiar şi a sportului de performanţă. Am stabilit data de 14 mai, deoarece este singura zi din calendarul Federaţiei Române de Ciclism în care nu au fost programate concursuri pentru adulţi. Ediţia din acest an va fi una pilot, iar pentru anii următori, intenţionăm să-i dăm un format consolidat şi să introducem concursul de la începutul anului în calendarul federaţiei. Obiectivele pe care le urmărim sunt creşterea numărului practicanţilor de ciclism, scăderea numărului de accidente pe drumurile judeţene şi creşterea numărului de turişti şi ciclo-turişti în judeţul Sălaj”, a precizat preşedintele CJ Sălaj, Tiberiu Marc.
„Sălaj Velo Tur” va fi organizat pe parcursul unei singure zile, la nivel sportiv mediu-avansat atât pentru sportivi legitimaţi, cât şi pentru amatori cu pregătire fizică adecvată.
Concursul presupune un traseu cu flash-start în faţa clădirii Consiliului Judeţean, ieşire către Aghireş, start efectiv la ieşirea din localitate, intrate pe DJ191C până la Crasna, în centrul localităţii, trecere pe DJ 108G, urcare pe DN1H, parcurgere traseu până la Hereclean, tranzit Zalău cu ieşire la Crişeni, intrare pe DJ108D până la Bulgari, trecere pe drum comunal către Someş-Odorhei, de unde traseul are două variante. Prima variantă va fi Elite Amatori Masculin, traseu către Benesat, intrare pe DJ196 către Cehu Silvaniei, tranzit cu revenire pe DJ108D până la Bulgari, reluare traseu către Someş-Odorhei şi întreptare pe DJ108A cu finish în Jibou. A doua variantă de traseu va fi rezervată categoriilor feminin şi juniori, care nu vor mai face acel tranzit către Bulgari, urmând să se îndrepte direct către finish-ul de la Jibou, din faţa Grădinii Botanice.
Prima variantă de traseu are o lungime de 120 de kilometri, iar a doua, de 80 de kilometri.
Invitatul special al evenimentului va fi Alexandru Ciocan, o adevărată legendă a ciclismului românesc, multiplu campion naţional şi cu numeroase participări în întrecerile internaţionale.
Înscrierea la competiţie se poate fae on-line, începând cu data de miercuri, 27 aprilie.

One Thought to “Campionul naţional Alexandru Ciocan va pedala la concursul de ciclism „Sălaj Velo Tur””

  1. no name

    bai de la cjs santeti dus cu pluta un amtor care merge cu bicileta in jurul parcului sau in oras si care inca nu mers mai mult de 20 km intro singura zii va credeti ca o sa merag la 80 sau 120 km???
    Mai consultai cu ciclistii nu mergeti dupa capul vostru si dupa ADI Sălaj Plus şi Asociaţia Sportivă Instinct Team ca ei nu reprezinta tot ciclistii din Salaj !!! De ce nu esiti in orasi si sa faceti niste siondaje ca totusi ce vrea ciclistii salajen ca concurs stradal sau ofrosd se organizaza in judeti !!!

Leave a Comment