Campioana începe play-off-ul pe teren propriu

Sâmbătă, ora 18, Sala Sporturilor din Zalău
CS Remat Zalău – Dinamo Bucureşti

Remat Zalău a reuşit să urce pe locul trei în clasament după victoriile clare din ultimele două etape ale returului, după ce, la un moment dat, coborâse pe poziţia a cincea.
Voleibaliştii zălăuani vor întâlni Dinamo, în prima fază a play-off-ului, primul meci fiind programat mâine, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău.
“Credem în şansa noastră, pe care o vom juca până la final. Cel mai mult îmi doresc ca băieţii să se mobilizeze foarte bine. Sunt convins că dacă vor aborda meciul cu maximă seriozitate vom obţine ceea ce ne dorim – victoria. Ne dorim foarte mult să trecem de Dinamo şi să accedem în fazele semifinale. Luăm fiecare meci în parte şi vedem ce se va întâmpla până la final”, a declarat principalul campioanei en-titre.
Vlaicu consideră că este un avantaj mare faptul că Rematul va susţine primul meci pe teren propriu. “Este foarte important că jucăm primul meci pe teren propriu, dar, aşa cum v-am mai spus, cel mai important este ca jucătorii mei să intre motivaţi pe teren”.
Tehnicianul de la poalele Meseşului este convins că arbitrii vor fi mult mai atenţi decât în partidele din tur şi retur, având în vedere că urmează faze eliminatorii. “Sunt convis că, la fel ca jucătorii, şi arbitri se vor concentra mai mult decât în prima parte a sezonului”.
De celalată parte, dinamoviştii vin foarte motivaţi la Zalău. “Şansele sunt egale în disputele cu Remat Zalău, chiar dacă noi abordăm play-off-ul de pe locul şase, iar ei de pe trei. Jucătorii noştri sunt foarte motivaţi şi îşi doresc să se califice în semifinalele. Sunt convins că vor fi meciuri disputate, indiferent de echipa care se va califica mai departe. Sper ca echipa care va accede în faza următoare a play-off-ului să se decidă pe teren”, ne-a declarat managerul dinamovist, Dan Drăguşin.
Cât despre delegările arbitrilor, oficialul bucureştean a declarat: “Sunt convins că este cea mai bună alegere făcută de Federaţie. Sunt doi arbitri tineri, de mare perspectivă”.
Faptul că primul meci va avea loc la Zalău, unde publicul zălăuan s-a mobilizat întotdeauna în disputele cu Dinamo, nu îi sperie deloc pe oficialii dinamovişti. “Lucrul acesta nu poate decât să ne motiveze şi mai mult. Nouă ne place să jucăm într-o astfel de atmosferă”.
Meciul de sâmbătă va fi oficiat de un cuplu format din clujeanul Dan Buhăţel (arbitru principal) şi băimăreanul Dinu Olăhuţ (arbitru secund).
Partida retur dintre cele două formaţii este programată miercuri, la Bucureşti, iar în cazul în care după primele două jocuri scorul va fi egal, partida decisivă se va juca la Zalău, duminica viitoare.
În prima fază a play-off-ului se vor mai disputa partidele: Tomis Constanţa – CSM Agronomia Bucureşti, SCMU Craiova – VCM LPS Piatra Neamţ, CS Remat Zalău – Dinamo Bucureşti şi Unirea Dej – Ştiinţa Explorări Baia Mare.
La polul opus, în play-out, se vor duela Steaua Bucureşti şi Universitatea Cluj, primele două partide fiind programate sâmbătă şi duminică, la Bucureşti.

Marius Morar

Leave a Comment