Călin Marincaş şi Claudiu Băican, pe podium la o gală de grappling

Multiplu campion mondial şi european la karate tradiţional, Călin Marincaş, unul dintre sportivii de elită ai Sălajului, şi-a înfiinţat propriul club de karate în urmă cu aproape un an. Zălăuanul afirma la acea vreme că intenţionează să-şi deschidă şi alte secţii de sporturi de contact în cadrul clubului, iar printre ramurile de care s-a arătat pasionat este grapplingul (jiu jitsu brazilian). Cel desemnat ani la rând cel mai bun sportiv al Sălajului a şi participat la câteva astfel de evenimente, iar ultimul a avut loc în 15 decembrie, la Apahida (Cluj).

Competiţia s-a intitulat „Cupa Transilvania” – ediţia a VII-a, având scop caritabil. Practicanţi de karate, judo, sambo, lupte libere şi jiu jitsu brazilian s-au adunat la evenimentul de la Cluj, scopul competiţiei fiind colectarea de ajutoare şi donaţii ce constau în alimente pentru 60 de familii, în special pentru copiii acestora.

Călin Marincaş a avut o evoluţie bună, reuşind să câştige primul meci, în faţa unui timişorean, dar a pierdut în finală, în faţa unui alt sportiv tot din Timişoara, clasându-se pe locul doi la final.

O evoluţie notabilă a avut şi Claudiu Băican, care a reuşit să câştige două din cele trei meciuri susţinute, ocupând locul trei la final.

 

 

Leave a Comment