Calificarea în marea finală se decide la Craiova

Volei Municipal Zalău – SCMU Craiova 3 – 1 (25 – 16, 23 – 25, 25 – 20, 34 – 32)

Egalitate pe toate planurile între Volei Municipal Zalău şi SCM Universitatea Craiova în cadrul celei de-a doua semifinale a campionatului. După două victorii obţinute de Craiova pe teren propriu, Zalăul a avut joi şi vineri o evoluţie mult mai bună decât în primele două meciuri, reuşind să egaleze situaţia la partide. Scorul este egal şi la seturi. După 3 – 1 şi 3 – 0 pentru olteni în primele două partide, Zalăul s-a impus joi cu 3 – 0, iar vineri, cu 3 – 1, scorul la general devenind 7 – 7.
Voleibaliştii pregătiţi de Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae au defilat în primul set al partidei de vineri, graţie unui joc foarte bun făcut, în special de universalul Peter Nagy. Zalăul a intrat cu 8 – 5 la primul time-out tehnic, iar la 15 – 9, antrenorul Dănuţ Pascu a schimbat pe extremă, Bratosin luându-i locul lui Stefanovic. Spre final, la scorul de 20 – 13 a schimbat şi celălalt secund, Dumitrache intrând în locul lui Voinea, dar Zalăul şi-a continuat marşul şi s-a impus cu 25 – 16.
Şi debutul actului secund i-a aparţinut tot Zalăului, tehnicianul oaspeţilor făcând prima modificare la scorul de 11 – 7 pentru gazde. Nicuşor Ghionea a intrat în centru în locul lui Vladan Alecsik, dar Zalăul şi-a păstrat avansul de patru puncte până la al doilea time-out tehnic, 16 – 12. Situaţia s-a schimbat radical spre final. Jocul formaţiei noastre nu a mai funcţionat deloc, făcându-se multe greşeli atât în atac, cât şi la blocaj, iar oaspeţii au reuşit să revină de la 17 – 20 şi să se impună cu 25 – 23.
Conştienţi că pot pierde calificarea în finală chiar pe teren propriu, voleibaliştii zălăuani nu au mai iertat nimic în cel de-al treilea parţial, conducând aproape de la un capăt la altul pe tabelă. După 8 – 7 la primul time-out tehnic, scorul a devenit 16 – 13 la a doua întrerupere tehnică. Zalăul şi-a mărit avansul la cinci puncte, iar la 22 – 17, Nagy de la gazde, respectiv Lică de la oaspeţi au văzut cartonaşul roşu, scorul devenind astfel 23 – 18. Până la final, ambele echipe au mai acumulat câte două puncte, setul încheindu-se cu 25 – 20.
Parţialul patru a început destul de bine pentru Volei Municipal, iar în partea a doua, echipa lui Vlaicu a reuşit să se desprindă la trei puncte, 20 – 17. În finalul setului, au apărut greşeli pe faza de construcţie în echipa zălăuană, care i-au permis Craiovei să revină în joc şi să egaleze la 21. Finalul a fost interzis cardiacilor. Craiova a avut patru mingi de set, după care Zalăul a ratat de două ori şansa de a închide meciul. A reuşit, în cele din urmă, centrul Răzvan Mihalcea, la scorul de 33 – 32. Singur la blocaj, acesta a reuşit să oprească atacul Craiovei şi închis setul la 34 – 32.
„Vreau să-mi felicit băieţii pentru faptul că au evoluat cu aceeaşi ambiţie şi în al doilea meci de pe teren propriu. Mă bucur că am reuşit să egalăm situaţia la partide, iar cel mai important este acum ca jucătorii să se recupereze cât mai repede şi cât mai bine şi să aibă o evoluţie la fel de bună la Craiova. Unii jucătorii au o vârstă, iar la un moment dat, probabil s-a simţit oboseala şi de aceea a fost un meci mai disputat decât ieri (joi, n.r.)”, consideră antrenorul Zalăului, Aurel Vlaicu.
„La Craiova au fost două zile nefaste pentru noi, dar am demonstrat că rămânem o echipă şi am obţinut două victorii care ne duc în meciul decisiv, ceea ce ne-am şi dorit după ce am pierdut ambele partide de la Craiova. După jocurile de la Craiova, presiunea era doar pe noi, iar în acest moment, cred că presiunea este pe ambele echipe. Formaţiile se cunosc foarte bine şi nu cred că pentru Craiova va fi un avantaj faptul că joacă meciul cinci pe teren propriu”, a afirmat libero-ul Adrian Feher.
„A fost un meci pe care ni l-am făcut singuri greu, pentru că în setul doi am avantaj şi nu am reuşit să-l gestionăm până la final. Per ansamblu, cred că am reuşit să ne mobilizăm, mai ales în setul patru. Cred că presiunea este mai mult asupra lor, mai ales că au avut 2 – 0 la partide”, a este de părere secundul Vlad Tebieş.
„Este o simetrie perfectă. Noi am câştigat 3 – 0, 3 – 1, iar Zalăul, la fel. Dacă ar fi ceva de reţinut este faptul că al doilea joc de la Zalău a fost unul spectaculos, care a onorat această semifinală. Echipele sunt apropiate valoric, iar diferenţa se va face pe finaluri de set. Echipa care se va concentra mai bine va avea câştig de cauză. La Craiova va fi un meci foarte greu, pe care încercăm să-l pregătim cât mai bine. S-ar putea spune că avem un uşor avantaj faptul că jucăm pe teren propriu, aşa cum s-a văzut că şi pentru Zalău a contat acest lucru. Probabil, la Craiova vom avea un public numeros, care ne va încuraja aşa cum trebuie”, a afirmat, de cealaltă parte, antrenorul Craiovei, Dănuţ Pascu.
„Se pare că terenul propriu a contat foarte mult în această semifinală. Luam în calcul şi al V-lea meci, fiindcă Volei Municipal Zalău este o echipă redutabilă şi ştiam acest lucru. Nu am venit aici cu gândul că vom defila. Acum, rămâne să punem la punct ultimele detalii şi să câştigăm meciul de la Craiova. Nu avem prima şansă, chiar dacă vom juca pe teren propriu. Am avut o şansă mai mare decât Zalăul atunci când am avut 2 – 0 la partide. Acum, şansele sunt egale”, consideră universalul Craiovei, Laurenţiu Lică.
Partida care va decide cea de-a doua finalistă dintre Volei Municipal Zalău şi CSM Universitatea Craiova este programată luni, pe terenul formaţiei oltene.
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Fabian Birău, Răzvan Mihalcea, Vlad Tebieş, Leonardo Dall Bosco şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Gabriel Cherbeleaţă şi Mihai Gheorghiţă. Antrenori: Aurel Vlaicu şi Bogdan Nicolae
SCM Universitatea Craiova: Laurenţiu Vînătoru, Laurenţiu Lică, Vladan Alecsik, Teodor Milotin, Florin Voinea, Nemanja Stefanovic şi Vladimir Jovic (libero). Au mai evoluat: Bogdan Bratosin, Mihai Dumitrache şi Nicuşor Ghionea. Antrenori: Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru

2 Thoughts to “Calificarea în marea finală se decide la Craiova”

  1. Romi

    Traducere
    他妈的
    Tā mā de

  2. Suporter

    A fost un mare avantaj ca Potrovita sa nu fie la meci…Am castigat , baietii nu au mai fost stresati de acest individ care NU are nimic comun cu sportul de performanta…

Leave a Comment