Atleţii sălăjeni, după medalii la Naţionale

CSM Zalău va avea, în premieră, reprezentant la săritura cu prăjina

Federaţia Română de Atletism a programat la sfârşitul acestei săptămâni Campionatul Naţional rezervat tineretului şi seniorilor. Competiţia se va desfăşura pe durata a două zile, sâmbătă şi duminică şi va include 21 probe: 10.000 metri plat, 5.000 metri plat, 3.000 metri plat, 1.500 metri plat, 800 metri plat, 400 metri plat, 200 metri plat, 100 metri plat, ştafetă de 4×400 metri plat, ştafetă de 4X100 metri plat, 400 metri garduri, 110 metri garduri, 100 metri garduri, săritură în înălţime, săritură în lungime, triplusalt, prăjină, ciocan, greutate, disc şi suliţă.
Atleta legitimată la Clubul Sportiv Municipal Zalău, Paula Todoran, va lua startul sâmbătă dimineaţa, în proba de 10.000 metri plat, probă în care şi-a anunţat prezenţa la start şi campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă Tomescu.
„Paula vine după un stagiu de pregătire efectuat la Băile Felix şi se simte destul de bine. Acuză, în continuare, uşoare dureri la tibia piciorului drept, dar sperăm ca în timpul cursei să nu întâmpine probleme. Suntem în progres cu pregătirea şi ne dorim ca vârful de formă să-l atingem în 6 octombrie, când este programat Campionatul Naţional de maraton”, ne-a precizat antrenorul sportivei, Mirel Seişanu.
Până la Naţionalele de maraton, Paula Todoran va mai alerga şi la Campionatul Naţional de semimaraton, programat în 15 septembrie.
În proba de 10.000 metri plat va lua startul şi Daniela Cârlan, sportivă legitimată tot la CSM Zalău şi antrenată de Lorena Boberschi.
Pentru prima dată în istoria clubului, CSM Zalău va avea reprezentant şi la săritura cu prăjina. Conducerea clubului l-a transferat de curând pe Kecskes Levente, de la Universitatea Cluj, proba în care acesta va concura fiind programată sâmbătă, de la ora 11. Sportivul este pregătit de fostul aruncător de greutate, Gheorghe Guşet.
Aruncătorul de greutate George Guşet, legitimat tot la CSM Zalău, va absenta la ediţia din acest an a Naţionalelor, din cauza unei accidentări. Guşet jr. a participat însă la Naţionalele de atletism organizate în sală, în luna februarie a acestui an, câştigând medalia de bronz în proba de aruncare a greutăţii.
Atât cele două alergătoare, cât şi sportivul transferat în urmă cu trei săptămâni de la Universitatea Cluj îşi propun să urce pe podium la ediţia din acest an a Naţionalelor.

One Thought to “Atleţii sălăjeni, după medalii la Naţionale”

  1. Anonim

    Mai, mare „antrenor” trebuie sa fii daca dupa 3(trei) saptamani de la transferul unui sportiv sa-ti arogi meritele de a-l fi pregatit! O alta fateta a micimii „uriasului din Carpati”!
    Pe aceasi linie – boberschi antrenoarea lui Carlan! Cred ca a vazut-o intr-o poza, nicidecum la antrenament!

Leave a Comment