Atleta Paula Todoran a obținut titlul de „antrenor maestru”

Cu aproape trei decenii de activitate competițională, atleta sălăjeană Paula Todoran a obținut zilele trecute categoria de „antrenor maestru”, cea mai importantă categorie de calificare pentru un antrenor. Promovarea antrenorilor la un nivel superior se face la cererea persoanei interesate, adresată  Federaţiilor Sportive Naționale, cu respectarea criteriilor prevăzute pentru fiecare nivel de antrenor. Centrul Naţional de Formare si Perfecţionare a Antrenorilor, unitate în subordinea Ministerului Sportului, organizează examenele de promovare in nivelurile  superioare de clasificare a  antrenorilor, în colaborare cu Federaţiile Sportive Naţionale. Categoria de „antrenor maestru” se acordă prin promovare antrenorului senior care, după minimum cinci ani de activitate desfăşurată în acest nivel, a fost declarat reuşit la examenul de promovare prin evaluarea competenţelor aferente acestui nivel. „Pentru mine, această reușită profesională este o bucurie și mă responsabilizează și mai mult. Este un nivel pe care mi-am dorit să-l ating în activitatea mea ca antrenor. Am acumulat această experiență pe care acum doresc să o împărtășesc tinerilor prin activitățile pe care le desfășor ca antrenor în cadrul clubului sportiv CSM Zalău și ca profesor în cadrul liceului cu Program Sportiv Avram Iancu din Zalău”, a declarat Paula Todoran.

Leave a Comment