„Antrenament” reuşit înaintea derby-ului cu Tomis Constanţa

„U” Cluj – Volei Municipal Zalău 0 – 3 (17 – 25, 22 – 25, 18 – 25)

Volei Club Municipal Zalău a obţinut sâmbătă după-amiaza o victorie facilă, în deplasare, pe terenul „lanternei roşii”, Universitatea Cluj, de care a dispus cu scorul de 3 – 0.
Aurel Vlaicu a făcut două modificări în sextetul de bază faţă de partida anterioară, începând cu Gheorghiţă pe centru, în locul lui Birău şi cu neamţul Krause pe extremă, în locul lui Bala.
Gazdele au reuşit să ţină pasul cu formaţia zălăuană în prima parte a actului de debut, având avantaj minim la prima întrerupere tehnică, 8 – 7, după ce a condus la un moment dat chiar şi cu două puncte, 5 – 3. S-a mai mers foarte puţin cap la cap, după care Zalăul s-a distanţat la trei puncte, 14 – 11, iar la al doilea time-out tehnic a avut 16 – 12. Avantajul formaţiei oaspete a crescut tot mai mult spresfârşitul setului, diferenţa de la final fiind de opt puncte, 25 – 17.
Setul doi a fost mai disputat, iar Clujul a avut avantaj la ambele întreruperi tehnice: 8 – 6 şi 16 – 15. Finalul de set le-a aparţinut zălăuanilor, care s-au desprins la 21 – 19 şi 23 – 21. Clujul s-a apropiat la un punct, 22 – 23, dar Aurel Vlaicu a solicitat întreruperea jocului, iar Zalăul s-a impus cu 25 – 22.
Actul trei a fost controlat de la un capăt la altul de formaţia zălăuană. După ce a avut 8 – 6 la primul time-out tehnic, Volei Municipal Zalău s-a desprins la 14 – 9, moment în care antrenorul clujenilor, Romeo Lotei, a solicitat timp de odihnă. Elanul Zalăului nu a mai putut fi oprit, cu toate că la 14 – 22, tehnicianul Clujului a mai cerut o dată întreruperea jocului. Diferenţa din final a fost de şapte puncte, 25 – 18.
„U” Cluj: Ionuţ Badea, Adrian Fuzeşi, Adrian Briscan, Dan Remeş, Adrian Pop, Toronyai Miklos, Mihai Popovici (libero). Au mai evoluat: Daniel Todoran, Ionuţ Cociş şi Romeo Lotei. Antrenor: Romeo Lotei
Volei Municipal Zalău: Adriano Lamb, Peter Nagy, Mihai Gheorghiţă, Răzvan Mihalcea, Leonardo Dal Bosco, Sebastian Krause şi Adrian Feher (libero). Au mai evoluat: Marian Bala şi Gabriel Cherbeleaţă.

 

Leave a Comment