AJF Sălaj pregăteşte ediţia a XIX-a a Cupei care-i poartă numele

La fel ca în anii anteriori, Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Sălaj organizează în pauza dintre tur şi retur Cupa care-i poartă numele. Evenimentul dedicat fotbalului în sală a ajuns în acest an la ediţia a XIX-a, iar reprezentanţii echipelor din Ligile a IV-a şi a V-a care doresc să se înscrie, au pisibilitatea să-şi depună cererea la secretariatul AJF Sălaj până luni, 22 ianuarie.
Spre deosebire de anii anteriori, competiţia va fi organizată în acest an separat pentru cele două eşaloane din fotbalul sălăjean, având în vedere că există o diferenţă de valoare între reprezentantele din Liga a IV-a şi cele din ultimul eşalon.
Oficialii AJF Sălaj au anunţat că va fi organizată o competiţie şi pentru echipele de juniori A1 din campionatul Ligii a IV-a, însă, numai în cazul în care vor fi echipe înscrise şi la acest nivel.
Prima fază a ediţiei din acest an va avea loc în 27 şi 28 ianuarie, cel mai probabil în sălile de sport din Someş Odorhei şi din Valcău de Jos.
La ediţia din 2017 au fost înscrise 26 de echipe, cel mai mare număr din istoria acestei competiţii. „Cupa AJF” a fost câştigată în 2017 de CS Barcău Nuşfalău, care s-a impus în finală cu scorul de 4 – 0 împotriva formaţiei Silvania Cehu Silvaniei. Locul trei a fost ocupat de Sportul Şimleu, care a dispus cu 3 – 2 în finala mică de Olimpic Bocşa.

Leave a Comment