Zalăul se transformă în şantier

Primăria Municipiului Zalău a aprobat în bugetul pentru anul 2014 suma de cinci milioane de lei, bani care vor fi folosiți de către SC Citadin SRL pentru lucrări de reparații și reabilitare.
Printre cele mai importante investiții, preconizate a fi realizate anul acesta, se numără trotuarul și pista de bicicliști pe tronsonul Compania de Apă – Ceas. Lucrarea, ce se va întinde pe 4.000 de metri pătrați, presupune pavarea trotuarului și amenajarea de jardiniere și este estimată la 620.000 de lei. Această investiție vine după ce anul trecut trotuarul cuprins pe tronsonul Agenția CFR – intrare în Parcul Central a fost pavat, iar din loc în loc au fost montate bănci. Noul aspect al trotuarului, dar și pista de bicicliști, i-au impresionat în mod plăcut pe zălăuani, iar Primăria a hotărât să investească și în pavarea trotuarului de vizavi. De asemenea, în spatele blocurilor de la Zahana, CEC și Casa de Cultură a Sindicatelor, vor fi executate lucrări de rebordurare, asfaltare alei și amenajare locuri de parcare pe aproape 3.000 de metri pătrați. Finalizarea acestor lucrări depinde însă de un alt proiect important al Primăriei – reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, fiind aprobată finanțare nerambursabilă pentru mai multe imobile din zona Perla.
Denivelările de pe strada Sfânta Vineri vor deveni doar o amintire neplăcută. În planul de activități al SC Citadin SRL, aprobat de către Consiliul Local, este prevăzută suma de 364.000 de lei pentru lucrări de rebordurare, asfaltare carosabil și refacere trotuare.

Drum cu trei benzi în zona strada Fabricii – strada Tudor Vladimirescu
În aceste zile, angajații Citadin au deschis șantiere în mai multe zone din municipiu, cele mai importante fiind refacerea trotuarelor în zona Gării – strada Lupului și pe strada Gheorghe Lazăr, precum și amenajarea unei benzi de preselecție în zona strada Fabricii – strada Tudor Vladimirescu. În această zonă, lucrările, care presupun rebordurări, covor asfaltic carosabil și ridicarea unui zid de sprijin, vor fi definitivate, cel mai probabil, până la finele lunii aprilie. Din cauza noului sistem de semaforizare, instersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Porolissum este blocată la orele de vârf de mașinile care staționează la semafor pentru a face stânga către Spitalul Vechi. La finalul lucrărilor, în zonă va fi un drum cu trei benzi, cu două pe urcare, din care una dedicată șoferilor care merg spre cartierul Porolissum. Lărgirea carosabilului este posibilă datorită renunțării la o parte din trotuar.

Rămășițele fostului sistem de termoficare sunt demolate
O mare parte din fosta rețea de termoficare a municipiului a fost dezafectată în urmă cu trei ani, însă au rămas cadrele și stâlpii de beton care susțineau conductele. ”O parte din stâlpi nu i-am putut demola din cauză că treceau și conducte de gaz. Acum E-On a montat conducta prin subteran, iar până la sfârșitul lui aprilie ar trebui demola toate cadrele de beton de pe strada Industriilor și de pe Bulevard, între Anvelope și Armătura”, a precizat Viorel Marian, directorul Uzinei Electrice. După demolarea ultimelor rămășite ale sistemului centralizat de termoficare, în față la Electrica va fi amenajat un părculeț și vor fi plantați pomi.

5 Thoughts to “Zalăul se transformă în şantier”

  1. Contribuabilii

    …Eheeeee…Se apropie alegerile pt Presedinte si Europarlamentari……PNL iese cu ceva investitii in prag de alegeri….Eheeee-smekeriaaaaaa…Facem, reparam doar in prag de alegeri ??!!!!!

  2. Anonim

    da la str.crasnei cand ii vine randul?

  3. nana

    Tot un oras murdar ramane ! ! !

  4. Anonim

    dar strada Sarmas?sunt adevarate cratere acolo…..?

  5. alex

    ….ar trebui sa va ocupati si de alte strazi din Zalau , mai sunt strazi neasfaltate( din pamant) fara canalizare si gaz , zici ca stai la oras dar nu ai conditi nici ca la tara.

Leave a Comment