Zalăul, gazda primei întâlniri de lucru din cadrul proiectului european SEAP-PLUS

Asociaţia Municipiilor România, cu sprijinul Primăriei Zalău, a organizat, miercuri, prima întâlnire de lucru din cadrul Proiectului SEAP-PLUS – Mai mulţi participanţi la realizarea SEAP, o plus-valoare pentru întreaga Europă.
Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, Zalăul beneficiază de servicii de asistenţă tehnică pentru realizarea Planului de Acţiune pentru Energie Durabilă (PAED) alături de municipiile Piteşti şi Ploieşti, care primesc servicii de asistenţă tehnică pentru realizarea Inventarului de Bază a Emisiilor de CO2.
Scopul principal al întâlnirii îl reprezintă stabilirea echipei de lucru pentru dezvoltarea şi implementarea PAED şi instruirea acesteia în vederea dezvoltării Planului de Acţiune. Paşii următori în elaborarea PAED Zalău sunt orientaţi pe stabilirea Inventarului de bază a emisiilor de CO2 prin colectarea şi evaluarea de date relevante la nivel sectorial, conform planului de lucru al proiectului.

Leave a Comment