Zălăuani, scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale

O familie și o persoană singură din municipiul Zalău urmează să fie scutite de la plata majorărilor de întârziere, aferente impozitelor și taxelor locale datorate bugetului municipiului Zalău. Scutirile sunt cuprinse în două proiecte de hotărâre, aflate pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local (CL) de joi – 28 martie. Astfel, dacă consilierii locali vor fi de acord, o familie va beneficia de o scutire în valoare de 1.670 de lei. Aceasta a depus la Primăria Zalău o cerere în acest sens, argumentând și justificând în același timp că venitul este unul infim insuficient pentru un trai decent. Familia locuiește într-un spațiu foarte mic în raport cu numărul de persoane, aflându-se în imposibilitatea de a achita la zi datoriile către bugetul local. Potrivit datelor din evidențele fiscale, familia amintită figurează cu obligații de plată restante în sumă de 5.797 de lei, din care majorări de întârziere în valoare de 1.670 lei – aferente rămășițelor acumulate la impozit pe mijloacele de transport, înregistrate la finalul anului trecut – 31 decembrie 2018. Astfel, potrivit Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, articolul 185, ”la cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru obligațiile fiscale restante înlesniri de la plată: eșalonări sau amânări de la plata obligațiilor fiscale, precum și obligațiilor bugetare prevăzute la articolul 84, alineatul 5 și scuturi sau reduceri de majorări de întârziere”. La nivel local, prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) 69 din 30 martie 2017 s-a aprobat procedura de acordare a unor înlesniri la plată – facilități fiscale.

De asemenea, o altă persoană este posibil să beneficieze de scutirea de la plata majorărilor de întârziere în valoare de 1,053 de lei. Scutirea este cuprinsă într-un alt proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de CL.

Alte articole

2 Thoughts to “Zălăuani, scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale”

  1. Anonim

    de ce? fraierii platesc si smecherii profita? de ce nu se da o limita maxima, de 50 lei, scutire !
    scutirile sa fie exact doar la cazurile sociale !!

  2. Anonim

    Este vorba de familia Nosa.Sau Marc ?

Leave a Comment