Unele facturi la energie electrică şi gaz vor veni luna aceasta cu întârziere

Pentru mulţi cetăţeni facturile de electricitate şi gaz vor veni cu întârziere luna aceasta, pentru că furnizorii nu ştiu cum să le emită sau încă lucrează la modificarea sistemului de facturare. Legea adoptată recent îi obligă la plafonare şi compensare, dar nu există norme care să le spună exact cum să factureze, potrivit Digi24.

„Pentru a implementa în sistemul informatic modificările necesare aplicării compensaţiilor şi plafonării preţurilor la energie, precum şi a ajutoarelor pentru clientul vulnerabil este posibil ca facturile să fie emise cu întârziere. Nu-ţi face griji. Vei putea plăti valoarea acestora cum ai făcut-o şi până acum. Adică vei avea la dispoziţie acelaşi număr de zile de la data emiterii” – acesta este mesajul pe care un mare furnizor de energie electrică îl trasmite celor aproape 3 milioane de clienţi pe care îi are.

Explicaţia pentru întârzieri este una simplă. Facturile care trebuie să ajungă zilele acestea în căsuţele poştale sau pe mail-urile românilor trebuie să conţină şi contravaloarea consumului pentru zilele care au trecut de la 1 noiembrie încoace, moment de la care se aplică mecanismul de plafonare şi compensare stabilit prin lege, unul destul de complicat. Cum, însă, legea, adoptată de Parlament la finalul lunii trecute, nu are norme de aplicare, furnizorii întâmpină probleme în calcularea facturilor şi în modificarea sistemelor informatice.

Enel nu e singura companie care şi-a pus clienţii în gardă că facturile vor ajunge mai târziu. Cei de la CEZ au anunţat chiar suspendarea timp de 10-15 zile a facturării. Estimează că aproximativ 500.000 de facturi de gaze şi energie vor fi emise cu întârziere, adică undeva la 75 – 80 la sută din totalul facturilor din această lună.

Cei de la E.ON spun şi-au modificat sistemul informatic în timp record astfel încât să poată trimite facturile la timp şi ca ele să fie reduse conform legii.

Şi clienţii Electrica vor primi facturile la timp, însă compania dă de înţeles că deocamdată nu va aplica reducerile pentru consumul de după 1 noiembrie şi că va reveni cu toate corecţiile în factura următoare, după ce autorităţile stabilesc normele de aplicare ale legii. Corecţiile vor cuprinde atât schema de sprijin aferentă lunii noiembrie, cât şi cea aferentă lunii următoare – au transmis reprezentanţii Electrica pentru Digi24.

Experţii în energie nu văd cu ochi buni buni întârzierile în emiterea facturilor cauzate de adoptarea măsurilor de sprijin pentru populaţie şi IMM-uri pe ultima sută de metri.

„E important să existe un dialog mai consistent între autorităţile statului şi toţi cei implicaţi, pentru a nu ajunge în situaţia în care, încercând să rezolvăm o problemă, creăm altele”, spune Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

Pentru ca cetăţenii să beneficieze pe perioada iernii de preţuri plafonate la gaze şi energie şi să mai primească şi discounturi, dacă se încadrează în anumite limite de consum, statul va despăgubi furnizorii.

„Ne vor trebui aproximativ 3 miliarde de lei să acoperim impactul bugetar pentru măsurile privind plata facturilor la energie sau plafonarea facturilor pentru energie, plus consumatori vulnerabili, care au impact de undeva 410-415 milioane, dar asta pe toata perioada, nu numai anul acesta”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul demis al finanţelor.

Sprijinul de la stat pentru facturi mai mici se acordă în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment