Un nou ajutor social de la stat: cum poti sa lucrezi doar 4 ore zilnic și să primești salariu pentru normă întreagă  

Guvernul pregătește un nou ajutor social pentru cei care au grijă de persoane vârstnice. Potrivit unui proiect de lege, se intenționează ca cei care au în grijă persoane vârstnice și sunt angajați, să poată lucra cu jumătate de normă și să primească salariul întreg, pentru norma completă.

Prima jumătate urmează să fie suportată de angajator, iar diferența va fi acoperită de bugetul local.

„Soțul si rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al îngrijitorului la domiciliu, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului platit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

„Timpul cât soțul și rudele au fost încadrate în aceste condiții se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă”, este explicat în lege.

Actul normativ mai specifică faptul că, un salariat care beneficiaza de această măsură și lucrează cu normă înjumatațită își va păstra aceleași beneficii ale unui salariat care lucrează cu normă întreagă, având astfel dreptul la cel puțin 20 de zile de concediu în fiecare an.

Leave a Comment