Transurbis renunţă la patru curse de pe linia 7

Transurbis a decis să suspende, începând de luni, 11 februarie, cursele de la orele 15.50, 17.50, 19.50 şi 21.40 pe linia 7 (Brădet-Şcoala Generală “Vasile Goldiş”), se arată într-un comunicat de presă al operatorului de transport în comun. Astfel pe o perioadă de 60 de zile, autobuzele societăţii nu vor mai circula pe această rută la orele menţionate.

Măsura are ca scop eficientizarea activităţii de transport şi a fost luată în urma unei acţiuni de monitorizare a traseului liniei 7, în perioada 14-23 ianuarie. După cum susţin oficialii Transurbis, în intervalul amintit, Serviciul Control Trafic al unităţii a constatat “o lipsă aproape totală a pasagerilor” la cursele de orele respective. “Potrivit monitorizării, la cursa de la ora 15.50, doar cinci călători au folosit mijloacele de transport în comun, atât tur, cât şi retur. Situaţia este asemănătoare şi la cursa de la 17.50, când maşinile Transurbis au avut, pe toată perioada şapte clienţi. La cursa de 19.50 (tur-retur) monitorizarea arată că au călătorit doar opt persoane. În cazul cursei de la ora 21.40, atât tur, cât şi retur, nu a fost înregistrat niciun călător pe autobuzele societăţii de transport în comun”, se mai spune în comunicat.

Călătorii vor fi înştiinţaţi de aceste modificări ale programului de circulaţie al autobuzelor pe linia 7 prin afişarea la panourile stradale din staţii şi prin publicarea pe site-ul operatorului, www.tuz.ro.

Leave a Comment