Traditiile satelor Plopis, Halmasd si Sinteu puse in valoare cu 4.750 de euro

Traditiile satelor Plopis, Halmasd si Sinteu puse in valoare cu 4.750 de euro

Un grup de 19 tineri din Salaj, pasionati de valorile satului traditional romanesc, au obtinut o finantare in valoare de 4.750 de euro de la Comisia Europeana pentru implementarea, in perioada 1 iulie – 1 noiembrie, a unui proiect privind implicarea activa a tinerilor din mediul urban si rural in promovarea si conservarea valorilor traditionale in comunele Plopis, Halmasd si Sinteu, aceasta din urma fiind din judetul Bihor.

Finantarea este asigurata in cadrul Programului Tineret in Actiune, gestionat de Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, proiectul avand ca grup tinta tineri voluntari cu varsta cuprinsa intre 14-19 ani. „<< Fata`n fata cu traditiile >> este dedicat tinerilor pasionati de folclor si de fotografie, care, participand la acest proiect, vor constientiza realitatea cu care se confrunta spatiul rural suspendat intre trecutul traditional si viitorul excesiv de modern. Astfel, ne-am propus sa descoperim si sa valorificam satul autentic de azi: prin drumetii fotografice, intalniri cu localnicii, dezbateri, organizarea unei sezatori si a unei expozitii prin care tinerii vor cunoaste traditiile si legendele locale, isi vor dezvolta creativitatea, competentele de comunicare si spiritul antreprenorial si, nu in ultimul rand, se vor distra si isi vor face o multime de prieteni”, a declarat coordonatorul proiectului, Octavian Chis.

Potrivit sursei citate, participantii vor fi instruiti si informati in domenii precum arta fotografica, management de proiect si programe europene pentru tineret. Proiectul „Fata`n fata cu traditiile” inseamna si dezvoltarea sentimentului de toleranta si solidaritate prin munca in echipa a tinerilor de etnii diferite (romani si slovaci, n.r.), acestia dobandind astfel capacitatea de a constientiza importanta interculturalitatii si a implicarii active in conservarea identitatii traditionale a comunitatii din care provin.

Leave a Comment