Totul despre pensionarea anticipată conform noii legislații

Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 (o puteţi consulta în galeria foto), precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.

La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare menţionate mai sus nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere, indiferent de actul normativ care o reglementează. 

La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate se iau în considerare perioadele asimilate enumerate în continuare:

-persoana a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

-persoana a beneficiat, începând din data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

-solicitantul a beneficiat, începând din data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;

-persoanei i-a fost recunoscută vechime în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare;

-a realizat perioade necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprilie 2001.

Pentru perioadele ulterioare datei intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, care reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale, se acordă perioade suplimentare, care constituie perioade asimilate, după cum urmează: 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă; 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.

Constituie perioade asimilate şi perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, precum şi perioada suplimentară acordată pentru stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale și condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001 şi până la data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor. 

Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos. 

Perioada de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr.5 Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare 
până la un an 0,50%
între un an şi 2 ani 0,45%
între 2 şi 3 ani 0,40%
între 3 şi 4 ani 0,35%
între 4 şi 5 ani 0,30%
între 5 şi 6 ani 0,25%
între 6 şi 7 ani 0,20%
între 7 şi 8 ani 0,15%

La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare şi/sau a stagiului asimilat. Stagiul asimilat se referă la perioadele pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale, în care persoana s-a aflat într-una dintre situaţiile: a beneficiat de pensie de invaliditate, a obţinut diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat.

Beneficiarul unei pensii anticipate nu poate opta pentru pensie de invaliditate în situația pierderii capacității de muncă, se mai arată în proiectul de lege.

 

Alte articole

One Thought to “Totul despre pensionarea anticipată conform noii legislații”

  1. Ioan Costea

    Penalizarea conform tabelului e justă, dar:
    De ce se fac penalizări peste alte penalizări?
    Ce fel de stat e acela care nu recunoaște la pensionarea anticipată stagiul militar sub drapel?
    Ce fel de stat e acela pentru care anii de facultate nu-i ai la pensionare anticipată, dar sînt făcuți la 65 de ani?
    Cu cîte zeci de ani înainte de 65 de ani și fără penalizări se pensionează cei din sistemul militar? (și cu pensie de 3 ori mai mare decît a unui profesor sau medic, după vreo 20-25 de ani de sezut prin birouri și umblat de colo-colo)
    Așa că să nu mi se înșire mie baliverne despre corectitudinea legii pensiilor din România!

Lasă un răspuns la Ioan Costea Anulează răspunsul